România atacă Oscarurile cu „Fjord”! Filmul lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan, intră în cursa pentru marele premiu


România și-a ales propunerea pentru Premiile Oscar 2027, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”. Filmul „Fjord”, scris și regizat de Cristian Mungiu, a fost selectat în unanimitate de comisia de selecție, potrivit Consiliului Național al Cinematografiei.

Producția a avut deja un parcurs spectaculos pe scena internațională. „Fjord” a avut premiera în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes, unde a obținut mai multe distincții importante, printre care Palme d'Or pentru Cel mai bun film, Premiul FIPRESCI, Premiul juriului ecumenic, Prix de la Citoyenneté și Premiul François Chalais.

În rolurile principale îi regăsim pe Sebastian Stan și Renate Reinsve, iar echipa artistică îi include pe Tudor Vladimir Panduru, responsabil de imagine, Mircea Olteanu, care semnează montajul, și Simona Pădurețu, responsabilă de scenografie. 

România atacă Oscarurile cu „Fjord”! Filmul lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan, intră în cursa pentru marele premiu

„Fjord” este o amplă coproducție internațională între România, Franța, Norvegia, Suedia, Danemarca și Finlanda. Filmul este produs de Mobra Films și realizat în colaborare cu mai multe case de producție europene.

Filmul a fost lansat în Franța în 19 august și urmează să ajungă în cinematografele din România în această iarnă.

Pentru „Fjord” urmează acum cursa pentru una dintre cele mai râvnite distincții din cinematografia mondială. Lista scurtă pentru nominalizările la Oscar 2027 va fi anunțată în 15 decembrie, iar nominalizările finale vor fi făcute publice în 21 ianuarie 2027.

Comentarii Facebook