Marian Godină și-a dat demisia din Poliția Română după aproape 20 de ani: „O senzație incredibilă de libertate și fericire”


Marian Godină a anunțat că a demisionat din Poliția Română, după aproape două decenii în care a purtat uniforma. Cunoscut pentru poveștile sale din cariera de polițist și pentru cărțile pe care le-a publicat, Godină spune că a luat decizia după o perioadă lungă de reflecție.

Într-un mesaj emoționant, acesta a povestit că în 2026 se împlinesc 20 de ani de când a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. Deși mai avea aproximativ 14 ani până la pensie, Godină a ales să renunțe la stabilitatea oferită de cariera în Poliție pentru a se dedica scrisului, proiectelor personale și familiei.

„Se împlinesc anul ăsta douăzeci de ani de când am absolvit Școala de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» din Câmpina. Până la pensie mai am vreo 14 ani”, a transmis Marian Godină.

Fostul polițist spune că cei 20 de ani petrecuți în Poliție i-au oferit experiențe pe care le-ar fi putut trăi în zece vieți. Acesta afirmă că meseria l-a format și că numeroasele experiențe trăite în timpul serviciului au ajuns ulterior în cărțile și poveștile sale. Godină le-a mulțumit colegilor, oamenilor pe care i-a întâlnit de-a lungul carierei și tuturor celor care au făcut parte din această etapă a vieții sale.

Marian Godină și-a dat demisia din Poliția Română după aproape 20 de ani: „O senzație incredibilă de libertate și fericire”

Decizia de a pleca din Poliție a fost influențată și de faptul că a devenit tată. Godină spune că, odată cu trecerea timpului, nu a mai simțit aceeași nevoie de adrenalină și de misiuni periculoase.

„Am devenit apoi tată, iar misiunile cu adrenalină nu prea îmi mai lipseau, am început să iubesc liniștea mai mult”, a mărturisit el.

Dacă în tinerețe se oferea voluntar să lucreze chiar și în perioada sărbătorilor, ulterior a început să își dorească tot mai mult timp alături de familie.

„Am început să am nevoie mai mare de timp de petrecut cu familia. Dacă în tinerețe mă ofeream voluntar să lucrez de Crăciun, iată că acum calculam cu oarecare teamă turele și mă rugam să fiu liber”, a povestit Godină.

Marian Godină recunoaște că alegerea de a rămâne în Poliție ar fi fost cea mai sigură variantă. Un loc de muncă stabil, un venit sigur și perspectiva unei pensii peste aproximativ 14 ani. Totuși, spune că viața nu înseamnă întotdeauna alegerea celei mai sigure variante. Decizia nu a fost luată peste noapte. Marian Godină spune că a cerut sfaturi și a discutat cu mai multe persoane înainte să își dea seama că hotărârea îi aparține în totalitate. După aproape 20 de ani în Poliția Română, momentul despărțirii de uniformă a venit.

„După aproape două decenii de purtat uniforma, astăzi mi-am depus demisia din Poliția Română, iar acum, la cald, sunt cuprins de o senzație incredibilă de libertate și fericire”, a anunțat Godină.

Fostul polițist spune că, deși începe un nou capitol al vieții, experiența acumulată în Poliție va rămâne pentru totdeauna parte din el.

„Pentru mine, de azi, începe un drum nou, un drum cu prioritate, dar în adâncul sufletului meu voi rămâne mereu polițist”, a încheiat Marian Godină.

Comentarii Facebook