Emil Boc, ironizat de un celebru actor clujean după o postare devenită virală, care a enervat clujenii: „Nu sunteți influencer!”

Un comentariu acid, dispărut prea repede de pe Facebook, a reaprins discuția despre deszăpezirea „selectivă” din Cluj-Napoca. Actorul clujean Bogdan „Bob” Rădulescu a reacționat public după ce primarul Emil Boc a publicat - și ulterior a șters - o postare în care se întreba retoric de ce există atât de multe mașini abandonate sub zăpadă pe străzile orașului. Răspunsurile clujenilor au fost atât de numeroase, încât postarea a dispărut rapid, însă replica actorului a rămas și a devenit virală. „Domnule Emil Boc voiam să vă comentez la postarea cu mașinile înzăpezite la care v-ați întrebați retoric oare de ce stau așa pe marginea drumurilor în Cluj, iar 1000 de clujeni v-au răspuns...de a trebuit să vă ștergeți postarea.”, spune actorul clujean.

„Una dintre mașinile înzăpezite e a mea”: realitatea din cartierele care nu apar în clipuri

Bob Rădulescu spune clar: nu e vorba de nepăsare, ci de imposibilitate. Mașina lui se află pe strada Călugăreni, unde utilajele de deszăpezire „încă nu au ajuns”, iar nămeții sunt „ca la țară”. O altă mașină, tot a lui, se află pe strada Viile Nădășel, unde singurul utilaj apărut „a trecut cu lama ridicată”, pentru că nu a putut urca panta. Între timp, zăpada s-a transformat în beton, iar deplasarea se face „peste ghețari”.

Mesajul lovește direct în una dintre cele mai sensibile teme ale iernii: impozite plătite la timp, servicii oferite „după criterii misterioase”.

Deszăpezire cu dedicație și întrebări retorice cu termen de expirare

Actorul ironizează stilul de comunicare al primarului, sugerând că administrația locală confundă guvernarea cu producția de conținut online. „Nu sunteți influencer”, îi transmite acesta, cu un PS care îl îndeamnă să lase clipurile cu lopata pentru creatorii de conținut și să se concentreze pe atribuțiile pentru care a fost ales. „PS. Nu sunteți influencer să trebuiască să faceți zilnic conținut, serios. Lăsați vă rog clipurile cu dat la lopată pentru creatorii de conținut și lăsați întrebările fără sens sau retorice pentru filozofii de duminică. Dumneavoastră faceți-vă treaba pentru care ați fost votat, chiar dacă de cel mai mic număr de clujeni din istoria votului. Deh...avantajele alegerilor într-un tur care ar trebui eliminate urgent dar asta ar însemna moartea PSD-PNL.”, mai spune Bob Rădulescu.

Întrebarea-cheie rămâne: de ce unele străzi sunt curate, iar altele par abandonate? Răspunsul, sugerează Bob Rădulescu, nu se află într-un story sau într-o postare ștearsă, ci în modul real de organizare al administrației.

„Revenind la întrebarea dvs nefericită, vă rog faceți-vă treaba de primar cât de bine puteți, indiferent cât mai stați, să nu sfârșiti la capăt de mandat precum cea mai mare dezamăgire din istoria noastră, șeful dvs de partid Iohannis, care a ieșit din politică nu prin ușa din dos, ci printr-un canal de dejecții...așa cum a meritat el, dar cum nu am meritat noi. Vă mulțumesc. Spor la făcut nu la zis, că de zis ne-am săturat până peste nămeți. Peste cap, pardon.”, mai spune actorul.

Comentarii Facebook