Cum împacă Alina Ceușan cariera cu viața de mamă? Influencerița clujeană are ajutor din toate părțile: ,,Avem mare noroc cu un sat întreg”
Influencerița clujeană Alina Ceușan a vorbit despre modul în care reușește să se împartă între cariera sa de succes în online și viața de familie.
Pe lângă carieră și sutele de mii de fani de pe rețelele de socializare, Alina este și mămică a doi copii, Rock, fiul cel mare al infleunceriției, care face anul acesta 4 ani și o fetiță, Perla, care a venit pe lume în august 2024.
Alina Ceușan a explicat că, deși timpul ei e limitat, reușește să împace munca cu viața de familie.
,,Îmi place mult ceea ce fac, dar jumătate din timp e dedicat familiei, dupa ce termin cu tot ce am de făcut. Timp avem, trebuie doar să îl împărțim conform priorităților și dorințelor noastre.”, a explicat creatoarea de conținut.
Influencerița recunoaște însă că are ajutoare de nădejde din toate părțile. Ca să le fie mai ușor cu programul lor aglomerat, Alina și soțul ei, Raul Tișa au angajat și o bonă. Mai mult, aceștia primesc ajutor frecvent și din partea familiei.
,, Avem bonă, ajutor esențial zic eu. Când suntem la Cluj sau la Mureș ne ajută bunicii, care de altfel fac și drumuri regulate la București.
Mama mea a venit cam o dată pe lună când a fost nevoie de ea. Sora mea e foarte implicată, avem mare noroc cu un „sat întreg”, acest support system care ne este de ajutor.”, a explicat Alina Ceușan, pentru Click.ro.
1 Comentariu
Numa cu nordis n-o prea fost noroc