Ce spune Radu Banciu despre Mircea badea: ”Mă copia fără să știe că face asta”



Realizatorul TV Radu Banciu a vorbit despre ”rivalul” său Mircea Badea în cadrul unui interviu.

Prezentatorul de la B1 TV spune că emisiunea lui Badea a fost inclusă în program de către șefii Anteleor ca un ”petec”.

"Mircea Badea nu a fost o găselniță, Mircea Badea a fost un petec. A fost pus acolo în locul unei emisiuni americane, cred că Letterman era, care era în pauză. l-au pus acolo să treacă lunile până reintra ăla și au zis “e mai puțin costisitor decât Letterman. Pentru ăla trebuie să plătim nu știu cât, Badea e mai ieftin decât ăla (…) La început lumea era curioasă să vadă cum se strâmba la televizor într-o atmosferă de genul ăsta, sigur că a prins, era autohton", a spus Banciu într-un interviu pentru paginademedia.ro.

El a avut ani de glorie cu emisiunea asta, nu neagă nimeni treaba asta”, a recunoscut Banciu despre ”rivalul” său.

Radu Banciu a mai spus că Badea îl copia fără măcar să știe, cu ani de zile în urmă.

Badea chiar inainte cu ani de zile făcand emisiunea el de fapt mă copia pe mine fără să știe. Pentru că eu cred că, mai degrabă, mie mi se potrivea această emisiune”, a mai spus acesta.

Comentarii Facebook