Festivalul Internațional Mozart 2025 aduce la Cluj una dintre cele mai elegante și emoționante ediții de până acum, purtând titlul „Mozart forever”. Evenimentul este gândit ca un omagiu profund adus Adrianei Bera, profesor de pian și personalitate marcant
„Pictorul român Adrian Ghenie, absolvent al UAD Cluj, își confirmă statutul internațional: lucrarea sa „Boogeyman” a fost vândută la Christie’s pentru 2,63 milioane de dolari, consolidându-l printre cei mai apreciați artiști contemporani europeni
Clujul sărbătorește Ziua Națională a Tezaurului Uman Viu printr-o expoziție fotografică dedicată meșteșugarilor și artiștilor tradiționali din județ. Vizitatorii pot descoperi meșteșuguri, obiceiuri și personalități
Galeria de Artă a Castelului Bánffy din Răscruci, aflată în proprietatea și administrarea Consiliului Județean Cluj, deschide porțile unei expoziții aparte, dedicate spiritualității europene și românești. În perioada 20 noiembrie - 11 ianuarie 2026, publi
Un demers civic dedicat protejării patrimoniului clujean a fost depus luni dimineață la Primăria Cluj-Napoca, unde activistul Andacs Zsolt Levente a înaintat o solicitare oficială privind refacerea plăcii comemorative de pe Vila Pakey, imobilul construit
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de prestigiu aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, anunță organizarea unei expoziții culturale de excepție în parteneriat cu Asociația Muzeului Ardelean. În perioada 20 noiembrie – 7 decembrie 2025, publi
Deep Purple, una dintre cele mai influente trupe rock ale tuturor timpurilor, revine în România pentru un concert de proporții, care se anunță deja unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului 2026. Spectacolul va avea loc pe 1 octombrie
Un eveniment cu totul special, încărcat de emoție și tradiție românească va avea loc la Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Naționale a României. Paul Surugiu-Fuego pregătește un spectacol de excepție, „Acasă, în Ardeal!”, în care va fi însoțit de patru artiste i
Primăria Cluj-Napoca a făcut un pas important în direcția valorificării patrimoniului cultural local, după ce a aprobat amplasarea unui monument statuar dedicat lui Simion Bărnuțiu în Parcul Central care îi poartă numele. Proiectul a primit avizul favorab
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca revine în forță în acest an, pregătit să transforme din nou centrul orașului într-o lume aparte. Ediția aceasta, desfășurată între 21 noiembrie 2025 și 1 ianuarie 2026, aduce în prim-plan conceptul spectaculos „Planeta Cr
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție aflată sub egida Consiliului Județean Cluj, anunță organizarea unui eveniment special dedicat artei dramatice și tinerelor talente locale. În cadrul programului cultural al instituției, joi
BESTIA revine la viață! Filmul interzis al anilor 1917 zguduie Clujul. Clujenii se vor putea bucura de o coloană sonoră vie
Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, anunță organizarea etapei finale la nivel județean a Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, ediția a XII-a. Evenimentul se va d
BT Arena din Cluj-Napoca este, în această săptămână, epicentrul unuia dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului: seria celor cinci concerte susținute de celebrul violonist și dirijor André Rieu, toate sold out. Atmosfera extraordinară, orc
Centrul Cultural German din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația 100 Beste Plakate e.V. și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, aduce în fața publicului o nouă ediție a uneia dintre cele mai prestigioase competiții de design grafic din Europa: „100 Beste Plaka
Muzica și solidaritatea se întâlnesc în Cluj-Napoca pe 28 noiembrie, când legendara trupă Compact va susține un concert caritabil la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, Piața Lucian Blaga nr. 1-3, începând cu ora 19:00. Evenimentul, organizat
Vineri, 14 noiembrie 2025, de la ora 19:00, iubitorii muzicii clasice sunt invitați la Colegiul Academic din Cluj-Napoca, unde dirijorul Gabriel Bebeșelea revine pe scena Filarmonicii de Stat „Transilvania”, instituție de cultură aflată în subordinea Cons
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită publicul joi, 13 noiembrie 2025, de la ora 17:00, la un eveniment plin de sensibilitate: concertul de muzică ușoară „Let My Voice Touc
Culture Next, rețeaua fondată de Centrul Cultural Clujean, a organizat la Parlamentul European primul Summit de Politici Culturale din Europa.
Artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, instituție de cultură aflată sub tutela Consiliului Județean Cluj, îi invită pe cei mici, dar și pe părinți, la un sfârșit de săptămână plin de culoare, emoție și învățăminte prețioase. Programul pregăt
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, împărtășește un mesaj emoționant despre viață, iubire și timp. Cuvinte pline de sensibilitate și recunoștință care ne amintesc să trăim cu sufletul deschis.
Clujul se pregătește pentru un moment muzical cu totul special. Joi, 6 noiembrie 2025, de la ora 19:00, sala Héritage a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” va găzdui un concert simfonic extraordinar susținut de Filarmonica de Stat „Transilvania”
Muzeul de Artă Cluj-Napoca își deschide porțile pentru o nouă expoziție de sculptură intitulată „Meet my eyes”. Evenimentul va fi găzduit în perioada 6 - 23 noiembrie, iar vernisajul oficial va avea loc joi, 6 noiembrie, la ora 18:00, în sălile destinate
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca își deschide porțile pentru una dintre cele mai interesante manifestări culturale ale toamnei. În perioada 5 – 16 noiembrie 2025, instituția găzduiește expoziția „Atelier Intact 2025”, o inițiativă a Fundației Culturale Inta
Cea de-a XI-a ediție a Concertului de Luminație a adus, și în acest an, o seară deosebită de muzică, rugăciune și reflecție în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru clujeni, a reunit sute de oameni veniți să aducă
Pe 31 octombrie, Cluj-Napoca devine epicentrul Halloween-ului în Transilvania! La BT Arena, Boris Brejcha va transforma noaptea într-un show memorabil de muzică electronică, lumină și energie, într-un eveniment special by DUA & UNTOLD.
Consiliul Județean Cluj va aproba în perioada următoare noile tarife pentru serviciile oferite de două instituții culturale aflate în subordinea sa – Biblioteca Județeană „Octavian Goga” și Teatrul de Păpuși „PUCK”. Dacă la bibliotecă sunt prevăzute creșt
În 29–30 octombrie, Culture and Well-being Forum aduce la Cluj profesioniști din cultură, specialiști în sănătate și cercetători internaționali pentru a discuta despre grija, solidaritatea și bunăstarea lucrătorilor culturali.
Catedrala Sfântul Mihail din Cluj găzduiește Pe 1 noiembrie 2025, un concert de muzică sacră dedicat Zilei Morților și memoriei dirijoarei Zita Magyari, cu lucrări de Morten Lauridsen și John Rutter, interpretate de Corul și orchestra Sfânta Cecilia.
Clujul se pregătește să vibreze din nou pe ritmuri de muzică ușoară, într-un spectacol plin de energie, sensibilitate și pasiune. Joi, 30 octombrie, de la ora 17:00, scena Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca va prinde viață prin vocile și in