Un incendiu produs pe strada Butuza, din Chinteni, a lăsat o familie cu doi copii fără casă în mijlocul iernii.
Parcarea pe drumul județean care duce spre stațiunea Buscat este interzisă, anunță autoritățile.
Utilajele DRDP Cluj acționează cu lamă și material antiderapant pe toate sectoarele de drum din administrare afectate de ninsori, pentru ca circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță, anunță Directia Regionala de Drumuri si Poduri Cluj.
Un autocar a lovit un stâlp de electricitate la Nima, între Dej și Gherla, iar traficul este afectat.
Medicul Cătălin Petrencic, din Călărași, care a spus că îi va exclude pe cei care pacienți pe cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, își susține decizia.
Primarul Emil Boc a anunțat că organizarea și punerea în funcțiune a celor 13 centre de vaccinare costă 5 milioane de euro.
Specialiștii atrag atenția că hainele negre sau închise la culoare, purtate iarna, pun în pericol viața pietonilor.
Pictorul clujean Viorel Nimigeanu, 70 de ani, a murit după ce a fost infectat cu COVID-19 și a stat ultimele zile la Terapie Intensivă.
Un accident de circulație s-a produs la intrare în județul Sălaj dinspre Cluj, marți, în jurul orei 16.00.
Din seria ”Dacă nu la Cluj, atunci unde?”, orașul iese în evidență printr-un gest simplu, dar foarte frumos făcut de un artist anonim.
Sicanii sau locuitorii comunei Sic au tradiții unice, care se păstrează încă. Portul lor popular este celebru în toată lumea, iar zestrea din casele lor încă poate fi admirată și este la loc de cinste.
Primarul comunei Băișoara, Liviu Ghib, spune că ar fi de acord cu introducerea unor restricții de circulație pe ore, pentru a rezolva haosul rutier de la Buscat, dar Poliția Rutieră a spus că va analiza situația.
Un accident de circulație s-a produs pe Bulevardul Nicolae Titulescu la intersecția cu strada Ariesului.
Autostrada A1, unde au murit luni dimineața trei oameni, nu a fost curățară de zăpada căzută. Fotografiile trimise de un cititor demonstrează acest lucru.
Unul dintre personajele fabuloase ale Clujului, despre care se știe puține, este ”turcul” Daut Ismail, care a creat isterie cu dulciurile lui în anii 1960 - 1975.
Un accident de circulație cu trei morți s-a produs pe A1, la km 270, pe sensul de mers spre Sibiu, între un autoturism și autoutilitară de deszăpezire.
Iarna ne-a prins pe nepregătite la Cluj-Napoca.
Haosul rutier de pe drumul care duce la stațiunea Buscat ar avea șanse să se rezolve dacă s-ar introduce restricții de circulație pe anumite ore.
Un nou tramvai produs la Astra Arad a ajuns la Cluj-Napoca, din totalul de 24 de tramvaie care trebuie să ajungă până la finele anului 2021.
Patru români au fost condamnați la închisoare după ce au furat tabla de plumb de pe acoperișurile mai multor biserici din Anglia, informează BBC.
Un șofer clujean a primit titlul de ”cocalarul lunii ianuarie”, pe un grup de Facebook.
Numeroase accidente rutiere au avut loc, miercuri dimineață, pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca, din cauza condițiilor meteorologice neprielnice.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, așteaptă 10.000 de oameni la slujba de Bobotează, în Portul Tomis.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj anunță că rata de infectare la nivel județean a scăzut la 2,94 cazuri la mia de locuitori.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a reacționat după ce ecologiștii au semnalat din nou rampe clandestine de deșeuri pe malul Someșului.
Patru femei au fost rănite duminică seara, în urma unui accident de circulație care a avut loc între Dej și Baia Mare.
Un apartament în blocul ”semilună”, din Plopilor, de lângă Parcul Rozelor, a ajuns să coste 200.000 de euro, cât o proprietate în Dubai.
O tânără s-a sinucis în cartierul Gheorgheni, de Revelion, fiind găsită fără suflare de către fratele ei.
Un accident grav a avut loc în localitatea Sânmărghita, comuna Mica, vineri dimineața, în prima zi a anului.
Un incendiu a izbucnit la o casă de pe Valea Seacă, din Cluj-Napoca, în jurul orei 3.10.