Medicul Raed Arafat a prezentat un clip dramatic cu o secție de terapie intensivă.
Imagini adorabile au fost surprinse de camerele amplasate în Parcul Național Piatra Craiului. Doi râși se jucau, în zăpadă.
”Craii Măgurii” la Românii au talent 2021. Andra impresionată de grupul ”Craii Măgurii”. Preotul Mircea Dejeu din Ciucea conduce grupul ”Craii Măgurii”.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat război celor care aruncă deșeuri pe spațiile verzi. Pivariu susține că rampele clandestine vor dispărea.
Protestatarii ieșiți să își spună nemulțumirea față de restricțiile COVID au spart automatele cu produse alimentare.
Protestatarii s-au adunat din nou în fața Prefecturii Cluj și cer interzicerea măștii în spațiile publice, libertate pentru suporteri și copiii să meargă la școală.
Adela Mîrza, Co-Președinte la Alternativa Dreaptă,, cunoscută pentru discursul ei radicalist a participat la protestele anti-restricții de la Cluj.
O mână de persoane s-a adunat deja în fața Prefecturii Cluj, la proteste față de resttricțiile COVID.
Miliardarul ceh Petr Kellner, proprietarul PRO TV, se numără printre cele cinci persoane care și-au pierdut viața sâmbătă în urma prăbușirii unui elicopter în Alaska, potrivit The New York Times.
Oamenii din Brăila au ieșit la proteste duminică seara față de restricțiile COVID impuse peste tot. Se pare că protestul a fost promovat pe paginile AUR.
Doi tineri care au înșelat mulți internauți în căutare de console de jocuri Playstation 5 au fost reținuți de polițiști.
Primăria Cluj-Napoca vrea să modernizeze spațiul din Piața Liebknecht - Parc Iris și străzile adiacente.
Un hoț a fost filmat în timp ce își dezinfecta mâinile și își făcea cruce în biserică, totul înainte de a fura banii din cutia milei.
O întrebare adresată expertului în politici de sănătate de la UBB Cluj, Răzvan Cherecheș, vizează purtarea măștii, în interior, alături de alți oameni vaccinați.
Simona Halep are talent și la fotbal, fiind renumită pentru modul în care jonglează cu mingea.
Șeful catedrei de sănătate publică de la UBB Cluj, Răzvan Cherecheș, a declarat că medicii care ”distribuie informații false și fac tratamente experimentale fără dovezi științifice” ar trebui să rămână fără dreptul de liberă practică.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, duminică seara, că la nivel central s-a decis prelungirea carantinei pentru 72 de ore, din cauza ratei de infectare ridicate și a atingerii capacității maxime la ATI.
Parcul Zorilor - Parcul de pe strada Observatorului, din cartierul Zorilor, va fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului local în ședința de săptămâna următoare.
Marcel Ciolacu a fost filmat în timp ce îi ieșeau banii de la piept, la o conferință de presă, după o întâlnire cu reprezentanții fermierilor. Ciolacu a anunțat depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros.
Centralele de apartament în blocurile noi nu vor mai fi permise în Cluj-Napoca, iar la blocurile vechi se va merge pe convingerea oamenilor să revină la Termoficare sau să monteze centrale pe bloc.
Proprietarul mașinii, care a rămas fără roată pe Calea Florești și stă în drum de sâmbătă seara, a făcut circ la ridicarea autoturimului de către Poliția Locală.
Un tânăr cu poșetă de damă și unghii făcute s-a certat ca la ușa cortului cu oamenii dintr-un autobuz. Tânărul făcea live pe Facebook și s-a apucat să înjure în gura mare. Un bărbat i-a atras atenția să aibă grijă la limbaj, pentru că îl ia și îl aruncă d
Domnu Sandu, personajul din clipurile lui Mircea Bravo, s-a stins din viață.
Un urs a fugărit un schior la Predea, care a încercat să îl ducă dintr-o zonă cu multe persoane și să-l alunge în pădure.
Două tinere din Cluj-Napoca au fost arestate pentru furt, în urma unor percheziții efectuate de polițiști.
DNA a trimis un bărbat în judecată pentru fals în acte după ce a câștigat peste 300.000 de lei cu ajutorul unor bovine inexistente.
PSD Cluj a organizat un chef la munte de 8 Martie.
Activistul Adrian Dohotaru acuză că drumul pietruit prin pădurea Hoia - Baciu este ilegal și că va duce la un cartier cu 800 de apartamente.
Mămicile se întreabă dacă se pot vaccina după ce au născut și alăptează, iar răspunsul este ”Da!”.
Daniel Negrea, un bărbat din Călățele care a fost implicat într-un grav accident de circulație la Beliș, în 1 martie, este acum la volan, după 3 zile, și conduce cu 180 km/h.