Sambata 5 Decembrie

Ştiri      dj

Contre între Consiliul Județean și Electric Castle. Organizatorii sunt nemulțumiți de drumurile proaste, dar CJ susține că face destule

Contre între Consiliul Județean și Electric Castle. Organizatorii sunt nemulțumiți de drumurile proaste, dar CJ susține că face destule

Recent, unul dintre oamenii aflați în spatele Electric Festival, ajuns unul dintre cele mai apreciate festivaluri din Europa, a postat pe Facebook imagini (foto din Galerie) cu un drum neasfaltat și în stare proastă, pe care, susține el, Consiliul J

23 de drumuri judeţene clujene, reparate în primul semestru al anului

23 de drumuri judeţene clujene, reparate în primul semestru al anului

23 de drumuri judeţene clujene au beneficiat de lucrări de reparație sau de întreținere în primul semestru al anului 2017.

Consiliul Județean Cluj se laudă ca au fost modernizate 23 de drumuri județene într-un semestru. Vezi care sunt acelea

Consiliul Județean Cluj se laudă ca au fost modernizate 23 de drumuri județene într-un semestru. Vezi care sunt acelea

Consiliul Județean Cluj anunță că în primul semestru al acestui an, 23 de drumuri județene au beneficiat de lucrări de modernizare sau întreţinere.

Ample lucrări de întreţinere pe drumul județean Căpușu Mare – Dângău - Râşca - Beliş

Ample lucrări de întreţinere pe drumul județean Căpușu Mare – Dângău - Râşca - Beliş

Consiliul Județean Cluj lucrează pe drumul judeţean DJ 103K Căpuşu Mare – Dângău – Râşca – Beliş.

Lucrări de întreţinere pe drumul judeţean Apahida - Cojocna - FOTO

Lucrări de întreţinere pe drumul judeţean Apahida - Cojocna - FOTO

Consiliul Judeţean Cluj anunță că pe drumul judeţean DJ 161A Apahida – Cojocna se desfăşoară ample lucrări de întreţinere a carosabilului constând în frezarea asfaltului, plombări cu asfalt şi burduşiri.

CLUJ: Bistrițean prins de polițiști băut la volan, fără permis și cu un autoturism neînmatriculat

CLUJ: Bistrițean prins de polițiști băut la volan, fără permis și cu un autoturism neînmatriculat

Polițiștii clujeni au efecutat, joi, o serie de controale în trafic, pentru a depista șoferii care încalcă legile de circulație.

TOTUL despre Untold 2017. Cât este bugetul în 2017, câte bilete mai sunt și cum arată trailerul - VIDEO

TOTUL despre Untold 2017. Cât este bugetul în 2017, câte bilete mai sunt și cum arată trailerul - VIDEO

Bogdan Buta, managerul general Untold, a spus că față de anul trecut, când bugetul festivalului a fost de 7 milioane de euro, acum s-a investit mult mai mult.

Șofer clujean, reținut de polițiști după ce a cauzat un accident cu o victimă. Era RUPT de beat la volan

Șofer clujean, reținut de polițiști după ce a cauzat un accident cu o victimă. Era RUPT de beat la volan

Polițiștii clujeni au reținut, ieri, pentur 24 de ore, un coducător auto responsabil de producerea unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

CLUJ. Polițiștii i-au anulat permisul, dar el conducea fără probleme. Cum s-a ales un bărbat cu dosar penal

CLUJ. Polițiștii i-au anulat permisul, dar el conducea fără probleme. Cum s-a ales un bărbat cu dosar penal

Polițiștii clujeni au depistat, joi, un bărbat care conducea un autoturism, pe raza localității Dăbâca, având permisul anular. Polițiștii clujeni au depistat, joi, un bărbat care conducea un autoturism, pe raza localității Dăbâca, avân

Peste 180 de artiști noi, anunțați pentru line-up-ul UNTOLD. Vezi cine va mai urca pe scenă

Peste 180 de artiști noi, anunțați pentru line-up-ul UNTOLD. Vezi cine va mai urca pe scenă

Organizatorii UNTOLD FESTIVAL anunță un nou val, de peste 180 de artiști noi, care vor urca pe scenele festivalului de la Cluj, în această vară.

Se deschide prima piață de FLORI din Cluj-Napoca

Se deschide prima piață de FLORI din Cluj-Napoca

Prima piață de florin din Cluj-Napoca va fi deschisă în Cluj-Napoca, în perioada 19 - 25 iunie.

A fost asfaltat drumul spre Răchiţele. Se deschide accesul spre Cascada ”Vălul Miresei”

A fost asfaltat drumul spre Răchiţele. Se deschide accesul spre Cascada ”Vălul Miresei”

Drumul Județean Mănăstireni - Călata - Mărgău - Scrind - Frăsinet a fost asfaltat.

Lucrările de întreţinere pe raza localităţii Gheorgheni au intrat pe ultima sută de metri

Lucrările de întreţinere pe raza localităţii Gheorgheni au intrat pe ultima sută de metri

Lucrările efectuate de Consiliul Judeţean Cluj, de întreţinere şi reparaţii pe raza localităţii Gheorgheni, situată pe drumul judeţean DJ 103G, sunt aproape de finalziare.

S-a finalizat asfaltarea pe tronsonul drumului județean Mănăstireni - Râșca

S-a finalizat asfaltarea pe tronsonul drumului județean Mănăstireni - Râșca

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de asfaltare pe tronsonul drumului județean Mănăstireni - Râșca.

Mai sunt doar 10.000 de abonamente de 4 zile pentru UNTOLD

Mai sunt doar 10.000 de abonamente de 4 zile pentru UNTOLD

Cu toate că mai sunt două luni până la festivalul UNTOLD, organizatorii anunță că mai sunt disponibile doar 10.000 de abonamente la cea mai intensă experiență muzicală a anului.

Zilele Clujului 2017: Peste 250.000 de participanți, clujeni și turiști

Zilele Clujului 2017: Peste 250.000 de participanți, clujeni și turiști

Cea de-a 7 -a ediție a Zilelor Clujului a adunat un total de 250.000 de participanți la cele peste 100 de evenimente în peste 30 de locuri din oraș.

ZILELE CLUJULUI 2017: Vezi care este programul spectacolelor din ultima zi

ZILELE CLUJULUI 2017: Vezi care este programul spectacolelor din ultima zi

Duminică este ultima zi din cadul ”Zilelor Clujului” din acest an, iar municipalitatea a pregătit o mulțime de manifestații și spectacole pentru a celebra cea de-a patra zi a evenimentului.

Zilele Clujului 2017! Program ziua sâmbătă, 27 mai: Artificii și Gala Operelor

Zilele Clujului 2017! Program ziua sâmbătă, 27 mai: Artificii și Gala Operelor

Gala Operelor clujene va avea loc sâmbătă, 27 mai, în Piața Unirii, evenimentul fiind unul deja de tradiție și reunind Opera Națională Română Cluj-Napoca și Opera Maghiară din Cluj.

Zilele Clujului 2017: Programul zilei de vineri. Ce concerte sunt în Piața Unirii

Zilele Clujului 2017: Programul zilei de vineri. Ce concerte sunt în Piața Unirii

În Piața Unirii vor fi concerte vineri, 26 mai, de la ora 18.00. Cei mici sunt invitați pentru a cânta alături de Young Famous Orchestra Experience - special guests Ilinca&Alex și Katia, câștigătoarea ”Next Star”.

Protest în Chinteni față starea drumului DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii

Protest în Chinteni față starea drumului DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii

Peste 100 de mașini au blocat DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii, șoferii fiind nemulțumiți că își rup mașinile.

Încep Zilele Clujului 2017. Ce evenimente sunt de neratat

Încep Zilele Clujului 2017. Ce evenimente sunt de neratat

Zilele Clujului 2017 încep joi, 25 mai, fiind programate patru zile de distracție, cu evenimente de neratat.

Zilele Mănășturului au loc în cadrul Zilelor Clujului! VEZI programul

Zilele Mănășturului au loc în cadrul Zilelor Clujului! VEZI programul

Zilele Mănășturului devine oficial, din acest an, un festival comunitar, care își propune să atragă atenția asupra zonei verzi de La Terenuri cât și Cinematografului Dacia.

Cluj: Au început lucrările de întreținere și reparații pe drumul județean 103L Râşca – Mănăstireni

Cluj: Au început lucrările de întreținere și reparații pe drumul județean 103L Râşca – Mănăstireni

Consiliul Județean Cluj anunță începerea lucrărilor de întreținere şi reparaţii pe drumul judeţean DJ 103L Râșca – Mănăstireni, pe un sector de drum de 4,9 kilometri.

Încep lucrările pe Drumul Județean Petreştii de Jos - Lita

Încep lucrările pe Drumul Județean Petreştii de Jos - Lita

Drumul județean Petreştii de Jos - Lita a intrat în reparații pe un tronson în lungime de 16,05 kilometri.

Se lucrează pe drumul județean DJ 108C Gîrbău - Aghireș - FOTO

Se lucrează pe drumul județean DJ 108C Gîrbău - Aghireș - FOTO

Consiliul Judeţean Cluj anunţă participanții la trafic că se lucrează pe drumul județean DJ 108C Gîrbău - Aghireș.

Ghibstock, festivalul din curtea Liceului Onisifor Ghibu, are loc între 19 și 20 mai

Ghibstock, festivalul din curtea Liceului Onisifor Ghibu, are loc între 19 și 20 mai

Ghibstock, primul festival din curtea şcolii și cel mai mare eveniment de adunare de fonduri desfășurat anual la Cluj, ajunge anul acesta la cea de-a opta ediţie.

Miss Basarabia 2017. Vezi cum arată cea mai frumoasă basarabeancă care învață la Cluj - FOTO

Miss Basarabia 2017. Vezi cum arată cea mai frumoasă basarabeancă care învață la Cluj - FOTO

Cea mai frumoasă basarabeancă din Cluj-Napoca a fost desemnată în urma unui concurs de Miss ajuns la a cincea ediție.

Cluj: Finalizare lucrările pe drumul judeţean DJ 109E Viile Dejului - Cetan - Vad

Cluj: Finalizare lucrările pe drumul judeţean DJ 109E Viile Dejului - Cetan - Vad

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor pe drumul judeţean DJ 109E Viile Dejului - Cetan - Vad.

Lucrări de asfaltare pe drumul judeţean 108C Mănăstireni - Călata - Mărgău - Răchiţele

Lucrări de asfaltare pe drumul judeţean 108C Mănăstireni - Călata - Mărgău - Răchiţele

Consiliul Județean Cluj a demarat noi lucrări de investiții pe drumul judeţean DJ 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău – Scrind – Frăsinet.

2000 de tineri la Zilele Studenților Maghiari din Cluj. ”Asediul” durează câteva zile - VIDEO

2000 de tineri la Zilele Studenților Maghiari din Cluj. ”Asediul” durează câteva zile - VIDEO

Circa 2000 de studenți maghiari s-au ”mutat” la Cluj-Napoca pentru câteva zile și participă la Zilele Studenților Maghiari.