Miercuri 20 Martie

Ştiri      curs

Euro continuă să crească în raport cu leul. Nici lira sterlină nu stă mai bine

Moneda euro își crește avansul față de leu, Banca Naţională a României (BNR) anunțând, joi, un curs de referinţă de 4,7640 lei.

Euro continuă să crească! La ce valoare a ajuns

Banca Națională a României a anunțat un curs de referință mai mare pentru moneda europeană, aceasta apropiidu-se de recordul din 25 ianuarie.

Vești proaste pentru români! Euro e din nou în creștere

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marți, că moneda europeană a înregistrat o creştere de 0,11% faţă nivelul atins luni.

BNR a intrat în posesia unui document din 1941 privind situația Tezaurului de la Moscova

Banca Naţională a României a intrat în posesia unor documente din anul 1941,, în care reprezentanţi ai băncii din acea perioada au făcut un inventar în legătură cu situaţia Tezaurului pe care BNR l-a trimis la Moscova în anii 1916 - 1917.

Lider PSD, despre protestele actorilor: Nu cred că ştiau despre ce este OUG 7

Leul începe să se aprecieze față de Euro? Ce curs anunță BNR

Banca Națională a României anunță că leul s-a apreciat miercuri faţă de moneda euro, aceasta afişând un curs de 4,7408 lei pentru un euro, în scădere cu 2,09 bani (-0,44%) faţă de cotaţia de 4,7617 lei stabilită în şedinţa precedentă.

PSD: Zilnic se amână construcţia a 40 de noi creşe sau grădiniţe din cauza contestării bugetului

Vești proaste pentru români! Euro a crescut din nou, la peste 4,76 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunuțat, vineri, un curs de referință de 4,7619 lei pentru un euro, în creştere cu 0,60 de bani (+0,13%) faţă de cotaţia de 4,7559 lei stabilită în şedinţa precedentă.

S-a dus să ia un credit, dar banca a refuzat-o. Motivul este INCREDIBIL

Euro e din nou în creștere, la început de săptămână

Banca Națională a României anunță că moneda euro este din nou în creștere, la începutul acestei săptămâni.

Oficial: Dosarul lui Kovesi are la bază o sesizare a lui Sebastian Ghiţă din decembrie 2018

Dosarul lui Kovesi are la bază o sesizare a lui Sebastian Ghiţă din decembrie 2018

Antena 1 amendată drastic de CNA pentru ”derapaje de limbaj”. Bendeac e printre ”vinovați”

Postul de televiziune Antena 1 a fost amendat drastic de CNA din cauza derapajelor de limbaj care au avut loc în multiple emisiuni difuzate în decursul anului 2018.

Cluj: Când ai cazier de ZECE pagini, nici legea PSD nu te scapă de închisoare

Andrei Caramitru: Economia intră în implozie. 2019 e anul falimentului

Pensia de 30.000 de lei a lui Victor Ciorbea este neconstituțională

Gripa a ucis o femeie de 39 de ani la Cluj! Bilanțul deceselor a ajuns la 48

Institutul Național de Sănătate Publică anunță că o femeie în vârstă de 39 de ani, din judeţul Cluj, a murit luni din cauza gripei.

Euro crește la un nivel PERICULOS. La ce cotație a ajuns pe interbancar

Cursul de schimb leu/euro a deschis în creştere pe sesiunea interbancară, urcând cu 0,05% şi ajungând la nivelul de 4,77 lei.

Euro spulberă din nou recordurile. La ce curs s-a ajuns

Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, moneda euro a atins un nou nivel record, după ce luni a trecut peste pragul de 4,7 lei.

Încă două persoane au mai murit din cauza gripei. S-a ajuns la 27 de victime

Potrivit datelor publicate, marți, de către Institutul Național de Sănătate Publică, alte două persoane au murit din cauza gripei, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din judeţul Timiş şi o femeie în vârstă de 71 de ani din Bucureşti.

Euro a trecut de pragul 4,7 lei

Euro a trecut de pragul 4,7 lei

Banca Națională a României anunță, luni, un nou maxim istoric al cursului euro/leu, care a trecut deja de pragul psihologic de 4,7 lei.

Raed Arafat anunță investiții de peste 900 milioane de euro în serviciile de urgență

Raed Arafat, președintele Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat, vineri, la Alba Iulia, că în următorii doi ani urmează să fie făcute investiții uriașe,

Leul, la un nou minim istoric. Este a șaptea zi de picaj

Conform datelor publicate, vineri, de către Banca Naţională a României (BNR) euro a atins, pentru a şaptea oară în ultimele nouă zile, un nou nivel record.

Abonamente CTP gratuite pentru pensionari. Care sunt documentele necesare

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că pensionarii beneficiaza și în acest an de abonamente gratuite pe toate liniile de pe raza municipiului Cluj-Napoca si pe raza comunelor Apahida, Baciu si Floresti.

Iohannis îi explică premierului Dăncilă de ce a refuzat din nou miniștrii

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă o scrisoare prin care îi explică motivele pentru care a refuzat din nou numirile miniștrilor.

 Leul a ajuns la un nou minim istoric. Care sunt principalele motive ale picajului

Euro a continuat să crească în raport cu moneda românească, aceasta atingând, miercuri, un nou record istoric la cursul anunțat de BNR.

Licitație cu ”DEDICAȚIE” pentru dezinsecție în Cluj-Napoca. Orașul SMART cere lucruri stupide

Leul e într-un continuu picaj! Ce curs se anunță marți

Banca Națională a României a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,6822 lei/euro, o creştere de 0,11% faţă de luni și este un nou nivel record.

Euro se apropie tot mai mult de 4,7 lei! Ce curs anunță BNR

Leul atinge încă un nou minim istoric, potrivit cursului afișat luni dimineață de către Banca Națională a României.

Declarația ministrului Finanțelor privind bugetul pe 2019

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a declarat sâmbătă că atunci când parlamentarii se vor întoarce din vacanță, vor găsi proiectul de buget pentru 2019 pe masă.

Cursul euro, din nou în creștere după ce a depășit maximul istoric

Potrivit cursului publicat de Banca Naţională a României joi, moneda europeană continuă să crească în raport cu leul, asta după ce miercuri a depășit maximul său istoric.