Consiliul Județean Cluj, întrunit în ședință extraordinară, vineri, a votat pentru stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază ale funcționarilor publici și ale angajaților din instituțiile publice județene. Ce hotărâre a fost luată?
Alimentele au ajuns atât de scumpe în Turcia, încât oamenii recurg la măsuri dificile. „Foamea este realitatea acum”. Să fie asta problema anului 2021?
Horoscop 15 ianuarie 2021. Astrologii au veşti bune pentru nativii zodiacului, mai ales în ceea ce priveşte dragostea. Fiţi deschişi, sinceri şi aveţi curajul de a vă dezvălui sentimentele.
Compania IULIUS continuă să susțină sectorul medical în criza cauzată de pandemie, implicându-se în campania de vaccinare prin punerea la dispoziția autorităților, cu titlu gratuit, a unor spații din cadrul proiectelor pe care le operează în Cluj-Napoca,
Episcopul Florentin Crihalmeanu a murit în urma infectării cu COVID-19.
Claudia Gherman, noul director al Spitalului Clinic Județean Cluj, numită prin ordin al Ministerului Sănătății, începând cu data de 07.01.2021.
Stefania Ferencz, fosta șefă de cabinet a lui Emil Boc în 2001, când actualul primar era deputat, apoi în 2004 a devenit directoarea de cabinet a primarului Emil Boc, iar în 2009 a fost pusă secretar de stat al prim-ministrului Emil Boc, încasează de 20 d
Un apartament în blocul ”semilună”, din Plopilor, de lângă Parcul Rozelor, a ajuns să coste 200.000 de euro, cât o proprietate în Dubai.
Clujenii au dat drumul la artificii în noaptea de Revelion ca li când am trăi în zilele bune.
Guvernul va prelungi măsura amânării plății ratelor la bănci pentru anumite categorii ale populației afectate de pandemie.
Clujenii nici nu mai culeg porumbul plantat în primăvară pe câmpurile din jurul orașului. O astfel de situație, care acum 20 - 30 de ani ar fi părut ireală, este întâlnită între Borhanci și Sopor, unde câmpiuri întregi de porumb sunt neculese.
Departamentul pentru Situații de Urgență precizează că masca rămâne obligatorie în spațiile deschise, deoarece Curtea de Apel București s-a pronunțat pe un ordin de carantinare zonală.
Primarul comunei Chinteni, Lucia Magdalena Suciu, ar vrea să îi ajute pe locuitorii de pe Valea Chintăului, care stau în cartierul de construcții fără autorizații. Suciu vrea să preia acea zonă și să rezolve criza.
Proiectul ”Masă pentru Doi” lansat de BETANO asigură 15.000 de mese calde pentru medicii din cinci spitale din București, Cluj, Timișoara și Craiova. La Cluj a fost Ales Spitalul Județean Cluj.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că Florin Cițu este cel desemnat premier, iar decretul semnat de președintele a fost publicat în Monitorul Oficial.
Hotelul Univers T are pierderi uriașe și este ajutat cu bani de la bugetul Consiliului Județean Cluj
Cei 150 de muncitori care lucrează la salubritate stradală în Cluj-Napoca se tem că vor fi dați afară, după ce SC Rosal nu va mai face operațiunea de salubrizare stradală. Operațiunea de salubrizare a fost preluată de SC Supercom, care nu a spus ce va fac
Vasile Dîncu, Președintele Consiliului Național al PSD, consideră că Florin Cîțu este "un premier destul de fragil" și că îl așteaptă la sediul PSD să vină cu proiectul de buget.
Nicolae Ciucă a făcut o declarație ultrascurtă în calitatea sa de premier interimar.
Ludovic Orban a anunțat, luni seară, că își dă demisia din funcția de premier. Anunțul a fost făcut prin intermediul unei declarații de presă la Palatul Victoria.
Remus Lăpușan, președintele Pro România Cluj, a votat duminică dimineața la prima oră, alături de colegi.
Candidații de pe listele PRO România sunt buni profesioniști și au cariere solide în mediul privat.
Din 6 decembrie, avem cu toții o șansă la PROsperitate alături de PRO România (P)
Președinte Klaus Iohannis a ținut, marți, un discurs, în Piața Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Naționale a României.
PROmisiunea PRO România prevede un plan anticriză, menit să asigure protecție pentru românii cu venituri mici și susținere pentru IMM-urile românești. Planul va fi pus în aplicare de către Victor Ponta, odată ce acesta va obține susținerea politică nece
Domnule Magdaș, sunteți profesor de matematică și director adjunct la Colegiul Național Emil Racoviță din Cluj-Napoca. Ce ne puteți spune despre cum funcționează școala online și care sunt efectele sale pe termen mediu și lung?
Remus Lăpușan, candidatul PRO România la Parlament, nu este de acord cu planul PNlL de a tăia radical cheltuielile, vizând în principal pensiile și salariile.
Marea Britanie, Germania, Spania şi alte ţări ar trebui să treacă la săptămâna de lucru de patru zile pentru a ajuta economia afectată de criza COVID-19, potrivit unui grup de politicieni de stânga şi reprezentanţi ai sindicatelor din întreaga Europă, tra
Candidații PRO România Cluj la Camera Deputaților și Senat transmit că partidul PRO România are un PROiect amplu de reconstrucție națională. Este necesară o prioritizare a măsurilor pentru ieșirea din criză, deoarece o gestionare incorectă a crizei ar afe
Ioan Rus, politician cu o valoroasă experiență și unul dintre cei mai performanți miniștri de interne pe care i-a avut România, consideră că Victor Ponta ar merita să fie nominalizat pentru funcția de prim-ministru,