Galeria CFR Cluj s-a ”rupt” la meciul cu Astra. KVSC scanda CFR Cluj, iar românii strigau ”România” - FOTO

 

Galeria CFR Cluj s-a scindat în urma disputei dintre facțiunile maghiare și românești. La meciul cu Astra, de luni seara, cei de la KVSC au stat în partea de sus a peluzei, iar românii din Patriots au stat separat.

 

Facțiunea KVSC este formată în principal din etnici maghiari, care nu au intrat în peluză de la început lăsând un mesaj către jucători ”Noi suntem la birt. Când jucați fotbal, chemați-ne!”. Suporterii din KVSC și-au făcut apariția numai în minutul 15.

 

Pe parcursul meciului, cele două facțiuni au stat separat și chiar au scandat lucruri diferite. Când KVSC striga ”CFR Cluj”, Patriots scanda: ”România, România!”. 

 

Scandalul dintre facțiunile galeriei CFR Cluj este mai vechi și a început de la meciul dintre Oltchim și Gyor din Championa League. KVSC a anunțat că susține gruparea din Ungaria și chiar au scris mesaje de încurajare pentru jucătoarele maghiare. 

 

De asemenea, la meciul dintre naționalele României și Ungariei, cei din KVSC s-au dus la Budapesta pentru a încuraja Ungaria.

 

Toate aceste lucruri au dus la divizarea și așa firavei galerii CFR Cluj. În plus, cei din Patriots acuză că șefii CFR Cluj susțin facțiunea KVSC.

 

 

Foto: Facebook

Comentarii Facebook