Un tânăr își vinde mașina ca să facă rost de bani pentru un transplant de rinichi la Cluj


Un tânăr de 28 de ani din Buzău își vinde mașina pentru a face rost de bani pentru un transplat. El are nevoie de 15.000 de euro.

Acesta a fost diagnosticat cu insuficienţă renală cronică şi în 2014 și face dializă. El strânge fonduri și pe Facebook.

A sosit verdictul dureros, medicii mi-au spus că un rinichi este stafidit şi nu mai functionează deloc, iar celălalt este pe cale să cedeze, motiv pentru care am început dializa. M-am înscris la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, unde într-un termen foarte scurt am avut norocul să găsesc un rinichi cu care să fiu compatibil. Până atunci, părinţii mei au făcut o serie de analize şi testul de compatibilitate şi din păcate rezultatul a fost unul negativ. Am făcut transplantul, totul a decurs normal”, a povestit Jilavu Marius Ciprian pe Facebook.

La începutul acestui an rinichiul de la Cluj nu a mai funcționat.

După o perioadă, analizele au început din nou să iasă tot mai rău, asta până în data de 3 ianuarie 2019, când a cedat şi acesta şi am început din nou dializa, aşa că vă rog dacă puteţi să mă ajutaţi cât de puţin. (…) Cine face dializa ştie ce înseamnă şi prin ce trebuie să trec din 2 în 2 zile. Vreau să fiu sănătos, să pot ajunge şi eu să îmi întemeiez o familie”, a scris tânărul.

Am scos maşina la vânzare. Sper să o dau zilele acestea. Am nevoie de bani. Am cerut pe ea 2.500 de euro. Am prieteni cu maşină, are cine să mă ajute cu un mijloc de transport. Luni mă duc la control. Am nevoie de un nou transplant. Rinichiul transplantat nu a mai mers. Caut alt rinichi acum. Mă înscriu pe lista de aşteptare, dar o să fiu pe lista doi şi pot aştepta şi ani de zile. Mă descurc singur, aşa cum pot”, a declarat tânărul.

54728822_2616425058431536_3631338619056160768_n.jpg

Titular : Jilavu Gigi 

IBAN:RO77 RZBR 0000 0600 1837 4008

Moneda: RON

Nume banca: Raiffeisen Bank

cod swift: RZBRROBU

Titular: Jilavu Marius Ciprian 

IBAN: RO88BRDE100SV65797761000

Moneda: Euro 

Nume banca: BRD

cod swift: BRDEROBU

Comentarii Facebook