Șoferii clujeni, înfuriați de ”patinoarul” de pe drumurile din județ de luni seara. Autoritățile se laudă, însă, că au intervenit eficient


Consiliul Județean Cluj anunță că la această oră (11.30) nu mai există drumuri blocate sau închise traficului rutier pe raza județului Cluj. Șoferii clujeni au însă o altă părere. 

Potrivit unui comunicat emis de Consiliul Județean Cluj: ”Pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de luni, 17 ianuarie, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 34 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin și Gilău. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 18 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 31 de drumuri judeţene, cu 17 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 320 de tone de material antiderapant, inclusiv sare”.

Șoferii înfuriați de ”patinoarul” de pe drumurile din județ

Pe grupurile de Facebook, șoferii discută aprins despre haosul cauzat de slaba intervenție de deszăpezire din județul Cluj. 

E60 Poieni-Huedin se circula cu 9 km/h. Drum plin de zăpadă”, scrie un bărbat.

Trafic greu pe ruta Cluj-Oradea, la Poieni nici un utilaj de deszăpezire nu a trecut, în 20 de minute se circula bară la bară”, a mai intervenit un șofer. 

Unii internauți au luat apărarea autorităților locale, având în vedere viscolul de afară și a condițiilor de iarnă.  ”Vă plângeți că nu circulă mașinile de deszăpezire. Păi e viscol în pana mea. Voi vă măturați zăpada de pe trotuare pe viscol? Gândiți logic, măcar o dată în viață”, a declarat o șoferiță. 

Un clujean însă i-a dat replica rapid: ”Doamna, eu plătesc să fie uscat, nu contează că plouă sau nu. Să vină ăia la care le dau bani lunar să sufle în fața mașinii mele. E dreptul meu să circul cu 130-160 km/h, chiar dacă ninge. Ce, îmi iau mai puțin rovinieta pentru zilele în care plouă/ninge?, a precizat bărbatul. 

272097111_4743727672340979_4840795685963499904_n.jpg

Foto: Drumul din Poieni, luni seara, la ora 20.00

Comentarii Facebook