Mumie egipteană investigată cu un computer tomograf de la USAMV Cluj-Napoca - FOTO


Specialiștii de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca au investigat cu ajutorul computerului tomograf (CT) o mumii umane, organe umane mumificate, precum și mumii animale. 

Investigațiile au fost făcute la cererea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), care deține colecția, în cadrul proiectului ”Zei și muritori din Egiptul antic” (ZMEA, contract de finanțare RO-CULTURA-A1-2/2020/31.01.2020, CALL01-4, Granturile SEE 2014-2021). 

Specialiștii care au participat din cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al USAMV Cluj-Napoca sunt Șef lucrări dr. Robert Purdoiu, Conf. dr. Radu Lăcătuș și tehnicianul Alex Muntean, în colaborare cu reprezentanții MNIT - Dr. Diana Bindea, Dr. Eugenia Beu-Dachin, Dr. Irina Nemeti.

Avem un acord de colaborare cu muzeul, la fel cum avem un astfel de acord și cu Spitalul Județean Cluj, care apelează uneori la noi pentru investigații în cazul unor pacienți cu o greutate care depășește capacitatea aparatelor CT din dotarea spitalelor. CT-ul pe care îl avem aici este pentru uz uman, dar suportă greutăți de până la 200 kilograme, față de cele din spitalele umane, care ajung la 120-150 kilograme. Experiența de investigație a mumiei umane, organelor umane mumificate și a mumiilor animale a fost o premieră, ceva special și pentru noi. A avut loc scanare în vederea stabilirii conținutului și gradului de alterare/conservare, iar informațiile și rezultatele vor fi folosite pentru restaurarea pieselor care aparțin muzeului. A fost vorba de mumia umană, mumii de Ibis, șoim, crocodil, o mână umană și organe umane. Din câte știm, este prima dată în România când se fac astfel de investigații la nivel de Facultate de Medicină Veterinară. Această mumie a mai fost supusă examinării radiologice în anii 1980, dar nu și investigațiilor CT. Este foarte fragilă, a fost scanată cu tot cu sarcofag, iar informațiile legate de sarcorfag vor fi folosite de către restauratori în vederea recondiționării. Ne bucurăm mult că am putut face parte din proiect și așteptăm cu interes interpretarea rezultatelor din partea specialiștilor muzeului”, a explicat Șef lucrări dr. Robert Purdoiu. 

IMG_3862.jpg

Rezultatele investigațiilor de la USAMV Cluj-Napoca au fost transmise către Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și vor fi interpretare și publicate în cadrul proiectului. 

Prin aceste analize s-au avut în vedere mai multe aspecte care pot lămuri întrebări, precum sexul individului, patologia osoasă, dar și alte posibile patologii, poate vârsta și, nu în ultimul rând, eventualele obiecte cu care a fost pregătită persoana pentru viața de apoi”, au precizat și reprezentanții MNIT. 

Proiectul „Zei și muritori din Egiptul antic” este derulat de MNIT, între 1 februarie 2020 – 1 februarie 2022, și este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 (sprijin financiar acordat de Islanda, Principatul Liechtenstein și Regatul Norvegiei) în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul privind susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate.

Potrivit MNIT, obiectivul principal al proiectului vizează punerea în valoare a colecției egiptene, într-o expoziție modernă, interactivă, cu aplicații multimedia. Piesele selectate vor face obiectul unor intervenții de conservare curativă și restaurare, iar mumia umană, piesa centrală a colecției, a fost supusă și unor investigații de imagistică medicală (CT, radiografie).

Printre obiectele de patrimoniu se numără câteva mumii de animale, dar și fragmente de corp uman mumificate, statuete ushebti – simbol al defunctului în lumea de dincolo –, precum și statuete reprezentând divinități – Isis, Osiris, Harpokrates. Într-un film documentar vor fi prezentate cele mai importante și mai sugestive momente din culisele proiectului, dar și rezultatele acestuia.

Comentarii Facebook