ISTERIE la CLUJ! Oamenii sunt panicați că cineva îi ÎNȚEAPĂ cu seringa pe stradă sau în autobuz UPDATE: Anchetă la licee

 

Mai mulți clujeni ne-au reclamat faptul că se simt în pericol, deoarece ar exista persoane care înțeapă cu seringa oameni pe stradă sau în mijloacele de transport în comun. Autoritățile nu au primit reclamații oficiale.

 

Pe mijloacele de transport în comun există în ultima vreme niște tipi care înțeapă cu ace de seringă în autobuze oamenii”, ne-a scris Liana. 

 

Cei care circulă pe Memorandumului sau în Mihai Viteazu, aveți grijă. Cică un pshiopat umblă prin aglomerație, gen autobus, stații, cu un ac infestat cu HIV. Se alaltaieri s-au înregistrat 11 cazuri și deja se caută idiotu! Cei care știu mai multe ați putea posta ca să faceți cunoscut cazul! Griji de voi copii”, sună un anunț postat pe Facebook.

 

Nu înțeleg de ce nu e nimic la știri? Cum ar putea oamenii să se ferească de psihopatul respectiv, dacă nu știu ce se întâmplă în jurul lor?”, ne-a scris Iulia.

 

Reprezentanții RATUC Cluj,, ai IPJ Cluj și medicii de la Clinica de Boli Infecțioase Cluj susțin că nu au primit reclamații, dar că un astfel de zvon a circulat și în 2012.

 

Nu am primit astfel de reclamații că oamenii ar fi înțepați pe stradă de cineva. Nu am auzit, dar e posibil să se fi dus la UPU Cluj în primă fază”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, Ioan Mureșan.

 

Facem un apel la călători să se liniștească și să reclame orice este suspect. Până acum, nouă nu ne-a semnalat nimeni nimic oficial”, a spus Liviu Neag, directorul RATUC Cluj.

 

Reprezentanții IPJ Cluj susțin că nu s-au confruntat cu astfel de cazuri. ”Nu există sesizări în privința producerii unor astfel de fapte”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Anca Purdea.

 

Medicii de la UPU Cluj nu au putut fi contactați, pentru a spune dacă s-au prezentat clujeni la urgență care să reclame astfel de incidente.

 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE 14:37

 

Poliţia Cluj a efecutuat o anchetă la două licee de renume din Cluj Napoca, Nicolae Bălcescu şi Gheorghe Şincai, pentru a vedea de unde a pornit isteria legată de aşa zisele victime înţepate de către un necunoascut, cu un ac infectat cu HIV.

 

La Liceul Nicolae Bălcescu, poliţiştii au luat declaraţii de la mai mulţi elevi din clasa a X-a, secţia filologie. Unul dintre aceşti elevi a afirmat în cursul dimineţii că un prieten bun de-al lui a fost înţepat în cursul zilei de miercuri şi că a mers la spital pentru tratament. Luat la întrebări de poliţişti, elevul, care răspude la numele de ”Robi”, a dat-o la întors susţinând că ”un prieten de-al unui alt prieten” care învaţă la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” a fost înţepat de un necunoscut.

 

Poliţiştii au audiat mai mulţi elevi şi de la Gheorghe Şincai dar nu au putut obţine nicio informaţie concretă. Niciunul dintre elevii audiaţi nu au putut indica o persoană, cu nume şi prenume, care să fi căzut victima unui posibil psihopat.

 

Poliţiştii clujeni susţin că isteria existentă în rândul liceenilor din Cluj-Napoca nu are nimic real la bază, până în prezent neexistând niciun caz care să se prezinte la o unitate de primire a urgenţelor şi să reclame că a fost înţepat în mijloacele de transport în comun. 

Comentarii Facebook