Bătaie la VIVO Cluj: ”Bombardierii” cu TUPEU, care nu au vrut să arate certificatul COVID, amendați și bătuți bine - VIDEO


Doi tineri au încercat să intre joi seara în zona food court a centrului comercial VIVO, iar unul a devenit agresiv, și l-a lovit pe un om de pază. 

Știri de Cluj a prezentat EXCLUSIV AICI bătaia. 

Poliția Cluj a intervenit ulterior. ”În cursul serii de ieri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 19.20, polițiștii au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală care s-a derulat într-un centru comercial din localitatea Florești, între agenții dispozitivului de pază și alte două persoane.

În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii deplasați la locația indicată, s-a constatat că doi tineri care se aflau în interiorul centrului comercial ar fi intenționat să se deplaseze în zona Food Court, fără prezentarea Certificatului Verde persoanei care desfășura activități de verificare în acest sens.

Ulterior, aceștia i-ar fi adresat expresii jignitoare agentului de pază și l-ar fi agresat fizic.

A fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991, pentru provocare de scandal și o altă sancțiune în baza Legii nr. 55/2020 care vizează nerespectarea prevederilor referitoare la obligația persoanelor de a prezenta dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind Covid-19.

De asemenea, în cauză sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au demarat verificări asupra modului de acțiune al personalului de pază”, precizează IPJ Cluj.

Comentarii Facebook