Proiectarea Spitalului de Copii din Borhanci costă 6,5 milioane de euro. Când vor începe lucrările - FOTO


Proiectarea Spitalului de Copii Monobloc din Borhanci costă 6,5 milioane de euro. Spitalul va avea și un heliport, pentru situații de urgență.

Firma care va face proiectarea este Planho, din Spania, care a mai efectuat astfel de proiecte în Europa. Arhitecții au fost aleși în urma unui concurs internațional.

Până în luna decembrie va fi făcut studiul de fezabilitate și PUZ -ul. Proiectul tehnic trebuie făcut tot de spanioli, într-un termen cât mai scurt.

Licitația de execuție ar urma să fie demarată în primăvara anului viitor. Spitalul este prins în PNRR cu 150 de milioane de euro. ”Vom ști cu exactitate până la finalul anului dacă acești bani rămân și dacă se va face lucrarea”, a mai spus Alin Tișe.

Spitalul are demisol, parter și cinci etaje și va avea o suprafață de 62.000 de mp (40.000 de mp utili). Terenul pe care va fi situat are 16 hectare și este în zona Borhanci. Spitalul ar urma să aibă 510 paturi pentru spitalizare continuă, 60 de paturi de spitalizare pentru aparținători și 50 de paturi pentru spitalizare de zi. Spitalul va avea 129 de saloane cu două paturi, 202 rezerve cu un pat și 20 de rezerve pentru spitalizare de zi.

Spitalul monobloc de Copii va avea toate secțiile necesare, inclusiv una pentru arși și heliport, pentru intervențiile rapide.  

Terenul de 16 hectare a fost primit de la USAMV, care administrează Stațiunea de cercetare din Borhanci, iar la schimb va primi clădirea de pe strada Moților, unde acum funcionează Spitalul de Copii. ”Este un protocol între CJ Cluj și USAMV și putem construi, ca ei să primească imobilele cu care se învecinează pe strada Moților. Spitalul de Copii de acolo se va muta în viitorul Spital de Copii Monobloc din Borhanci. Cele două imobile au valoare similară, dar cînd va fi terminat Spitalul din Borhanci și se va face mutarea, vom face evaluarea”, a declarat Alin Tișe. 

Spital de copii6.jpg
Foto: Spitalul de Copii Monobloc și centura metropolitană, care trece prin apropiere

Comentarii Facebook