Vineri 20 Septembrie

Liviu Alexa, proiect de primar pentru Cluj-Napoca: cum as reface eu Parcul Feroviarilor (P)



Liviu Alexa, 36 de ani, candideaza anul viitor pentru functia de primar din partea miscarii Noul Cluj. Cu 8 luni inainte de scrutin, Alexa a decis sa isi prezinte proiectele in fata clujenilor, un gest fara precedent in ultimii 26 de ani la Cluj. Ramane ca cetatenii cu drept de vot din Cluj-Napoca sa decida daca proiectele lui Liviu Alexa sunt necesare si daca Noul Cluj are nevoie imediata de ele.


Avem un deficit enorm la capitolul parcuri. Administraţia actuală evită să se ocupe serios de această problemă. Abia anul acesta s-a trezit Emil Boc să ceară CFR-ului înapoi cu titlu gratuit Parcul Feroviarilor. Lipsa de implicare a administraţiei locale este şi mai evidenţă cu atât mai mult cu cât la Transporturi avem un ministru clujean, iar decizia ar fi mai sigură.

Iar parcurile pe care le avem, după ce că sunt insuficiente, sunt construite pe stil comunist, fără să aibă o viziune dedicată întregii familii.

Un bun contra exemplu este parcul Iulius Mall, făcut de nişte arhitecţi cu gândire deschisă şi finanţat în mare parte de o entitate privată. Se şi vede, el a fost adoptat repede de către clujeni, la Iulius Parc au loc evenimente, clujenii îl FOLOSESC. În Parcul Central, mişună poliţia locală şi parcă te simţi într-un parc-bibelou: nu ai voie aia, nu ai voie ailaltă, e un parc rece, care parcă alungă.

Vă propun un exerciţiu de creativitate, un concept de parc modern, dedicat familiei. De exemplu, cum aş reface eu Parcul Feroviarilor sau cum aş construi orice alt parc pe viitor la Cluj.




"Ingredientele" unui parc adevărat



Cine este beneficiarul cel mai preţios al unui parc adevărat de agrement? FAMILIA! Avem nevoie de parcuri care să fie gândite că nişte locuri plăcute în care toţi membrii familiei să poată face lucrurile următoare:



- să iasă la un picnic cu cei dragi

- să citească în tihna o carte bună

- să facă plimbări liniştite cu bicicleta

- să se poată juca cu animalul de companie în spaţii amenajate corect, cu respect pentru curăţenie

- copiii să facă mişcare într-un parc de joacă modern, ce respectă toate normele de siguranţă



Sunteţi pregătiţi? Iată viitorul!



Au trecut 25 de ani de când ne-am despărţit de comunism! 25 de ani, timp în care s-au născut 25 de generaţii de noi clujeni. Cu toate acestea, politicienii care au condus Clujul au lăsat oraşul să lâncezească tot în aceeaşi mentalitate comunistă. Învechită. De care nu mai avem nevoie. Până şi parcurile de joacă pentru adulţi sau copii sunt construite în aceeaşi mentalitate.

În 25 de ani, România s-a schimbat. Până şi copiii s-au schimbat. Am trecut de la generaţia cu cheia de gât la generaţia copiilor ce ştiu să folosească Internetul şi calculatorul. Copiii se joacă altfel acum decât se jucau copiii acum 25 de ani. E o realitate pe care nu o putem nega.

Această este viziunea pe care v-o propun dumneavoastră spre analiză.



Un parc de poveste dedicat prieteniei, discuţiilor, relaxării.






Un parc în care să nu te simţi prost dacă te odihneşti pe iarbă.






Un parc în care îndrăgostiţi, soţi sau bunici, copii sau animale, să ne simţim relaxaţi şi în siguranţă.






Noul Cluj - modern, dezbărat de mentalitatea comunistă, începe chiar de la felul în care îi învăţăm pe copiii noştri să se joace






Acest proiect pe care îl propun în calitate de cetăţean al Clujului este unul făcut cu consultanţă unor arhitecţi reputaţi ai Clujului. Nu este doar un desen pe hârtie, ci este oricând realizabil. Mai jos veţi găsi şi o planşă mai tehnică, dar şi materialele pe care le propun.

Trebuie să ne dorim modernizarea Clujului, trebuie să ne dorim un Nou Cluj.

Mi-am propus să las la o parte ideea de parcuri de joacă comuniste, cum sunt cele actuale, şi să va propun viziunea mea. O viziune modernă, în ton cu actuală generaţie de copii.

Cu copiii din ziua de azi trebuie să vorbim pe "limba" lor, s-au dus vremurile cu Piticot şi leapşa.



Parcuri de joacă care să ofere siguranţă, dar să îi şi provoace să facă mişcare


Ceea ce fac eu acum ar fi trebuit să facă orice primar din ultimii 25 de ani. Să se implice şi să se gândească la copiii noştri. N-au făcut-o.

Nimeni dintre politicienii ultimilor 25 de ani nu a venit cu un program coerent, consistent şi realizabil.

Politicienii au bătut la uşile dumneavoastră când le ardea buza, în campania electorală, aducând doar nişte fluturaşi portocalii sau roşii sau galbeni pe care erau scrise în stil comunist aceleaşi şi aceleaşi promisiuni, pe care le reşapau în următorii 4 ani. Aşa v-au minţit timp de 12 ani. Nu e prea mult? 12 ani de minciuni nu sunt prea mulţi?

O să mă strădui să va arăt de-a lungul următoarelor luni ce înseamnă un proiect pentru Noul Cluj.

O să mă strădui cu toată mintea, creativitatea şi forţă mea să va arăt că în fruntea Noului Cluj trebuie să fie puşi oameni inteligenţi şi gospodari, muncitori şi moderni, nu orătănii de partid care să doarmă în Consiliul Local şi care să nu mai treacă niciodată prin cartiere după ce sunt aleşi.

Va invit să va jucaţi cu mine şi împreună să ne jucăm cu copiii noştri. Viitorul îl putem construi noi şi o putem face chiar acum.



Cine este Liviu Alexa?




Este jurnalist şi om de afaceri, dar şi o voce puternică a societăţii civile. Are 36 de ani şi este necăsătorit.

În calitate de om de afaceri, a creat de la zero mai multe business-uri cu priză la publicul larg: printre altele, este proprietarul sălilor de sport Gimmy unde mii de clujeni au grijă de sănătatea lor. În prezent, asigură salarii pentru peste 100 de angajaţi în special tineri.

Ca jurnalist, cu experienţă de peste 17 ani în presă, s-a implicat activ în ultimii zece ani în campanii civice, devenind în ultima vreme o voce influentă în comunitatea clujană. Prin implicarea sa totală, este cel care a convins Banca Transilvania să salveze de la distrugere Policlinica Fără Plată, unde mii de clujeni săraci beneficiază de tratament medical lunar. În 2012, a strâns din donaţii banii necesari achiziţiei unei ambulanţe care astăzi este folosită de Institutul de Oncologie "Ion Chiricuţă".

Este autorul a zeci de anchete jurnalistice despre corupţii Clujului şi a sute de editoriale în care critică vehement defectele clasei politice clujene.

Provine dintr-o familie modestă cu doi părinţi crescuţi la Casa de Copii care i-au insuflat lui Liviu respectul faţă de cei lipsiţi de apărare, curajul de a spune lucrurilor pe nume şi iubirea pentru carte.

Liviu Alexa este un suporter necondiţionat a animalelor implicându-se activ în salvarea câinilor abandonaţi sau supuşi violenţelor.

"Datorez totul Clujului. Dar oraşul meu drag este murdărit de corupţia politicienilor şi nepăsarea autorităţilor. Clujul nu trebuie să se compare cu Craiova, ci cu Viena!"

CURAJOS. EFICIENT. MUNCITOR. PORNIT DE JOS.