Bloc absolut nesimțit pe Teodor Mihali, într-o zonă în care nu poți respira - FOTO


Un bloc ridicat pe strada Teodor Mihali sufocă și mai mult o zonă care și până acum era de nerespirat. 

Locuitorii din zonă spun că blocul este construit practic pe trotuar și nu înțeleg cum a putut aviza așa ceva Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, iar apoi să fi primit autorizație de construcție semnată de primarul Emil Boc. 

Eu știu că în Codul Civil se prevăd anumite distanțe față de limita vecină. Sunt curios dacă Primăria Cluj Napoca sau primarul Emil Boc și-au dat acordul pentru a se construi până în buza trotuarului. Practic de aici, din bloc ieși direct pe trotuar și invers, de pe trotuar intri în bloc. Limita construcției blocului este trotuarului. Doar în Cluj Napoca mai poți vedea așa ceva. Blocuri lipite de case și și blocuri lângă blocuri”, a spus un clujean care locuiește în zona respectivă.

La fața locului, lucrurile sunt și mai neclare. Noul bloc, este lipit, dar lipit, de o casă. În plus, peretele blocului se află pe limita trotuarului, astfel încât apa de pe bloc cade direct pe trotuar, deci în capul oamenilor care circulă pe drumul pietonal.

În cazul unui bloc construit în urmă cu aproximativ zece ani, aflat în imediata apropiere a noului imobil, se poate vedea că între acesta și trotuarul public este o distanță de cinci metri. În cazul blocului construit, acum această distanță nu există.

Mai mult, lângă noul bloc care se construiește, există o casă, care a fost construită acum câțiva ani. Ei bine, noua construcție se ridică falnic spre cer, fix lângă această casă. Distanțe, în sensul regulamentului de urbanism a județului Cluj și a Codului Civil, nu există.


Comentarii Facebook