OMS RETRAGE afirmația: Asimptomaticii transmit foarte rar coronavirusul, după criticile DURE


OMS retrage declarația potrivit căreia ”persoanele infectate cu coronavirus, dar asimptomatice, au transmis foarte rar boala”. 

Organizația Mondială a Sănătății a rectificat declarația conform căreia persoanele asimptomatice, infectate cu coronavirus, transmit foarte rar boala, cu ”unii oameni nu dezvoltă simptome, dar îi pot infecta și pe alții”. Mulți experți au criticat afirmația inițială.

------------------------

Știrea inițială

Organizația Mondială a Sănătății susține acum că pacienții asimptomatici transmit doar în cazuri foarte rare virusul. 

Se pare că este rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul. Vrem să ne concentrăm pe cazurile simptomatice”, a declarat luni Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, într-o conferință de presă.

Până acum experții spuneau că boala este transmisă de pacienții asimptomatici, ceea ce face ca situația să poată scăpa de sub control. 

Acum se crede că guvernele trebuie să se ocupe de depistarea și izolarea persoanelor cu simptome și să facă anchete epidemiologice, a explicat dr. Van Kerkhove.

OMS mai spune că simpla prezență la o acțiune publică nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav.

Definiția normală a unui contact este dacă cineva a fost mult timp în proximitatea unui caz confirmat. În acest sens, cineva care a participat la o adunare de masă nu se înscrie neapărat în definița unui contact”, a spus Michael Ryan - director OMS.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, le-a spus celor care merg la proteste să poarte măști.

Comentarii Facebook