Femeia care a spus că spitalul este gol într-un live pe Facebook este cercetată penal


Femeia din Piatra Neamț care a afirmat într-un live pe Facebook că spitalul modular ATI din Piatra-Neamț este gol s-a ales cu dosar penal.

Cei de la spital au negat informația, spunând că în ziua respectivă erau internați 25 de pacienți în stare gravă, în secţia ATI.

Urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini, în care o persoană prezintă informaţii cu privire la gradul de ocupare al spitalului modular din Piatra-Neamţ, Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Neamţ precizează că poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora şi fac verificări, în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Comentarii Facebook