A murit unul dintre cei mai cunoscuți și controversați criminali din istorie


Charles Manson, unul dintre cei mai controversați criminali în serie din istorie, încarcerat de peste 40 de ani pentru o serie de crime, printre care și asasinarea actriței Sharon Tate, a murit la spital, la vârsta de 83 de ani.

Potrivit BBC, acesta a fost internat la spitalul Bakersfield din California la începutul acestei luni, potrivit presei americane.

Manson a făcut o nouă cerere de eliberare anticipată, în 2012, însă aceasta a fost refuzată. Criminalul trebuia să aştepte până în 2027 pentru a putea să facă o nouă cerere de eliberare.

Charles Manson a format în anii '60 o comunitate în deşertul californian, căreia îi spunea Manson Family, el susținând că era reîncarnarea lui Iisus pe Pământ. El a organizat o serie de crime cu scopul de a provoca izbucnirea unui război între persoanele caucaziene şi cele de culoare, din care credea că primele vor ieşi victorioase.

”Familia Manson” a fost subiectul a zeci de documentare și cărți, criminalul având adepți și susținători chiar și din spatele gratiilor.

Charles Manson a fost condamnat la moarte, alături de patru discipoli, în august 1969, pentru asasinarea a şapte persoane. Pedepsele lor au fost comutate ulterior în închisoare pe viaţă.

Comentarii Facebook