România riscă să joace cu porțile închise meciul cu Danemarca, după ce FRF a fost amendată după incidentele de la Erevan, federația fiind sub supravegherea celor de la UEFA.
Fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter, a recunoscut că tragerile la sorţi pot fi influenţate, prin folosirea de bile însemnate.
Naționala României nu a mai pierdut de ceva vreme un meci, însă egalurile i-au costat în clasamentul FIFA.
Noul președinte al Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, a anunțat că își dorește mărirea umărului de echipe participante la tuneul final al Cupei Mondiale, de la 32, câte sunt în prezent, la 40 începând cu ediția 2026.
Actualul președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a vorbit despre ancheta pe care DIICOT o desfășoară privind ”dispariția” unei sume importante de bani primită de FRF din partea FIFA.
Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a mers, marți dimineață, la audieri la sediul DIICOT din Capitală.
Fostul vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) Patriţiu Abrudan este audiat de DIICOT, într-un dosar care vizează infracţiuni din perioada 2010-2012.
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a câștigat Balonul de Aur pentru a cincea oară în carieră, premiul fiind decernat luni seară, în cadrul galei organizată de FIFA la Zurich.
EMAG vrea să câștige cursa reducerilor din acest an și a făcut public catalogul cu oferte.
EMAG a scapat preturile de Black Friday pe internet. Cumpărăturile vor începe după ora 6.00, vineri dimineața.
Naționala de fotbal a României a scăzut în clasamentul mondial, potrivit topului publicat joi de FIFA.
Lotul naționalei Romîniei a plecat în Ungaria, pentru meciul de vineri seara, din cadrul calificărilor pentru EURO 2016, iar jucătorii sunt încrezători în șansele de victorie în fața adversarilor.
Actualul președinte UEFA, fostul fotbalist Michel Platini, a anunțat, miercuri, că va candida la șefie Federației Internaționale de Fotbal (FIFA).
Iulius Mall Cluj găzduieşte în perioada următoare două expoziţii, prilejuite de cea de-a cincea ediţie a Photo Romania Festival.
Naționala României este tot mai aproape de a intra în Top 10 în clasamenul FIFA, aceștia reușind să își mențină poziția și în luna mai.
Nicolae Rainea, cel mai titrat arbitru român, s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani.
Echipa națională a României a urcat două pozții în clasamentul FIFA din aceastp lună, ajungând pe locul 14.
Clubul de fotbal CFR Cluj este oficial în insolvență, după ce Tribunalul Cluj a admis cererea echipei.
Conducerea clubului CFR Cluj a început procedura de reorganizare, iar avocaţii echipei au depus dosarul pentru insolvenţă la Tribunalul Comerical Cluj.
Trei jucători importanți de la CFR Cluj refuză să mai vină la echipă, sătui să își mai aștepte salariile restante.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este încântat de evoluția naționalei din ultima perioadă, tricolorii reușind să urce de pe locul 32, pe locul 15 în clasamentul FIFA.
Victoriile recente în fața Irlandei de Nord și Danemarcei au propulsat destul de mult naționala României în clasamentul FIFA.
Echipa națională de fotbal a României a urcat pe cea mai bună poziție din ultimii 5 ani în clasamentul FIFA.
Antrenorul secund al naționalei de fotbal a României, Valeriu Răchită, a anunțat că s-ar putea să fie probleme cu convocarea atacantului Kehinde Fatai la echipă.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Mihai Seplecan, cere Guvernului să suspende ancheta de la stadionul Cluj Arena.
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este vizat de o anchetă a Corpului de Control al primului ministru, în privința alocării a 60 de milioane de lei vechi pentru finalizarea Cluj Arena.
Corpul de control al primului ministru a sosit la Cluj-Napoca pentru a verifica o alocare de 14 milioane de euro de la Guvern pentru finanțarea lucrărilor de la stadionul Cluj Arena.
Katy Perry are cel mai vizionat videoclip muzical al anului 2014, reșind să strângă aproape 500 milioane de vizualizări pe Youtube.
FIFA a desemnat cel mai frumos gol de la Campionatul Mondial de Fotbal.
Mijlocașul german Toni Kroos este cel mai bun jucător al Campionatului Mondialul, în ierarhia Castrol Index, de pe site-ul FIFA, după desfășurarea semifinalelor.