Bulionul de roșii românesc, o raritate în supermarketuri, cultivăm roşii româneşti, dar mâncăm pastă de tomate din import.
Ion Țiriac se bucură de vacanță, o imagine la plajă a făcut furori pe reţelele de socializare. Sophie Ayad, marea iubire a miliardarului, cu care are şi doi copii, a fost cea care a postat selfie-ul.
Incendiile și valurile de căldură care fac ravagii în unele zone ale globului arată că omenirea se confruntă cu „sinucidere colectivă”, a avertizat secretarul general al ONU.
Motivul pentru care un rechin a ucis două femei în Egipt a fost descoperit abia acum. Atacul rechinului în Marea Roşie, soldat cu moartea a două turiste, dintre care una româncă, în staţiunea Hurghada, din Egipt, nu a fost accidental.
A trecut o săptămână de când două femei, o româncă și o austriacă, au murit, sfâșiate de rechini în Hurgada, o zonă turistică foarte căutată de turiști, în Egipt.
Trupul neînsuflețit al Roxanei Donisan, românca ucisă de un rechin într-o stațiune din Egipt în timp ce se afla în vacanță la Marea Roșie, a fost adus acasă.
Românii preferă să meargă în Grecia în acest an, în detrimentul litoralului românesc și a destinațiilor clasice, Turcia, Tunisia sau Egipt. Prețurile în Grecia au crescut cu circa 15%, mult mai puțin decât în România.
Trupul româncei ucise în Egipt de un rechin ar putea ajunge astăzi acasă. Părinţii Roxanei fac dezvăluri cu privire la acest caz. Decizia va fi luată de autorităţile egiptene, care n-au finalizat încă ancheta deschisă după tragedie.
După ce a fost confirmat faptul că o româncă este a doua persoană ucisă de rechin într-o stațiune din Egipt, au început să apară și posibilele explicații pentru aceste atacuri. Ce trebuie să știi și să faci ca să eviți atacul unui rechin.
Turiștii care s-au întors aseară din stațiunea Hurgada, chiar cu avionul în care trebuia să se afle și femeia de 44 de ani, ucisă de rechin, spun că autoritățile egiptene au tratat problema ca și cum ar fi fost una banală.
Tragedie de neimaginat în familia româncei ucisă în timp ce se afla în vacanţă în Egipt. Femeia de 40 de ani a sfârşit în mod tragic, după ce a fost atacată de un rechin.
Roxana Donisan (40 de ani) este femeia ucisă de un rechin, într-o stațiune din Egipt. Aceasta era cazată la selectul Premier Le Reve Hotel & Spa Sahl Hasheesh , preferat de români.
Ies la iveală noi detalii dramatice, în cazul femeilor ucise de un rechin în Egipt. Turista româncă este a doua victimă care sfârșește tragic în Marea Roșie.
Trupul unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac al unui rechin.
Organizatorii anunță line-up-ul complet pentru cel mai mare festival de pe o plajă din Europa. Mai sunt doar 15 zile până la cea de-a patra ediție Neversea, care aduce în România peste 150 de artiști din peste 20 de țări.
Un elev român a câștigat premiul absolut la un campionat internațional de aritmetică mentală.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a a lansat zborurile regulate sezoniere spre Bucureşti, operate în premieră de către compania aeriană HiSky.
Compania HiSky nu a reușit să rezolve criza apărută după defectarea unei aeronave în seara zilei de vineri, 22 aprilie, la ora 20:00. De atunci toate zborurile sunt date peste cap, iar vacanțele a mii de oameni afectate.
Sute de turiști care urmau să zboare în vacanță în Egipt, cu o sursă charter de la Cluj-Napoca, la Hurghada au rămas blocați în terminalul de plecări, după ce avionul cu care trebuiau să plece a întârziat mai multe ore, iar reprezentanții aeroportului clu
Un turist care trebuia să plece spre Egipt, de pe Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca vrea să ceară despăgubiri, după ce orarul zborurilor spre această destinație a fost dat peste cap și a fost nevoit să aștepte ore în șir, alături de alți turiști, f
O cursă charter cu aproape 200 de turiști, care trebuia să decoleze vineri, 22 aprilie, seara, la ora 20:00 de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj spre Hurghada, Egipt, a plecat astăzi de dimineață cu o întârziere de 10 ore, din cauza unei defe
Turiștii care urmau să plece de pe Aeroportul Cluj spre Hurghada, vineri seara, pentru o vacanță binemeritată la plajă, s-au ales cu visele distruse.
Cătălin Botezatu a postat o fotografie în care arată suspect de tânăr și multă lume a comentat că s-a operat. Designerul are 55 de ani și a spus că nici vorbă de operații sau filtre speciale.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 26 cetățeni străini, din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși într-o autoutilitară încărcată cu piese auto.
Presa ucraineană anunță că un avion rusesc cu turiști a fost reținut în Egipt. Lucrurile s-au întâmplat în Sharm el-Sheikh, unde a fost reținut un avion Ural Airlines cu turiști ruși la bord.
Operatorul turistic Hello Holidays a asigurat și asigură transport gratuit refugiaților din Ucraina care tranzitează România. Un transfer de la Vama Siret la București a fost realizat pe 28 februarie pentru mai mult de 100 de studenți indieni ai unor facu
Creșterea prețului grâului și porumbului a atins joi nivelul maxim permis la bursa de cereale de la Chicago. Atacul Rusiei asupra Ucrainei a pus, astfel, sub semnul întrebării livrările unuia dintre cei mai importanți furnizori mondiali de cereale.
Proprietarul unei firme de taximetrie din Cluj, a relatat povestea miilor de taximetriști care vor rămâne fără lucru din cauza transportului alternativ. Corporațiile străine oferă comoditate, comoditate care contribuie la confortul clientului, dar nu și l
Un avion Wizz Air, care venea de la Bologna, a ieșit de pe pistă la Cluj, după ce a alunecat la capătul pistei.
Președintele Klaus Iohannis s-a întors din Egipt și s-a dus, sâmbătă, 30 octombrie, la golf, lângă Cluj, la Pianu de Jos, județul Alba.