Miercuri 24 Aprilie

Vlad Moldoveanu, unul dintre baschetbaliștii de top de la U-BT Cluj pleacă de la echipă. Vezi cine îi va lua locul



Conducerea echipei de baschet masculin U-Banca Transilvania anunță că unul dintre jucătorii de top ai formației clujene, Vlad Moldoveanu, va părăsi echipa.

Într-un fel mă întristează această plecare, însă pe de altă parte mă bucur pentru el, mă bucur că are ambiții mari și ca își dorește să evolueze într-un campionat foarte puternic, probabil va juca într-una dintre primele trei sau patru ligi din Europa. În primul rând, vreau să îi mulțumesc că a aceptat să vină în România și pentru că m-a ajutat în primul meu an în postura de antrenor principal. A fost un jucător esențial pentru noi și a pus umărul foarte serios la cucerirea celor trei trofee de anul acesta. Eu vreau să îi mulțumesc în mod special pentru că a stat alături de mine, m-a ajutat când îmi era mai greu și cred că am avut și avem în continuare o relație foarte bună. În al doilea rând, vreau să îi urez succes mai departe, el este în vârful carierei sportive, are 29 de ani, mai poate juca câțiva ani buni la nivel înalt, ceea ce îi doresc din suflet. Îi doresc să o facă foarte bine și, de ce nu?, la un moment dat, drumurile să ni se intersecteze din nou, poate chiar aici, la Cluj”, a declarat antrenorul principal al echipei, Mihai Silvășan, pentru u-bt.ro.

Vlad Moldoveanu a precizat că le mulțumește fanilor pentru că l-au ”adoptat” ca pe unul de-al lor încă din prima zi. Baschetbalistul a mai spus că își va continua cariera în străinătate.

Oriunde m-aș afla, România rămâne acasă, iar acesta este locul unde mi-am dorit mult să câștig un titlu. Acum, nu la 35 de ani. Satisfacția simțită alături de colegii mei de echipă și de întreaga familie a tuturor suporterilor și celor ce s-au aflat aproape de «U» este imensă. Vreau să mulțumesc atât Clujului, cât și Băncii Transilvania pentru susținerea de care am avut parte pe parcursul întregului sezon, în special când am fost accidentat. Simt o mulțumire și o mândrie aparte, gândindu-mă că am reușit să aducem Clujului toate trofeele naționale pe care ni le-am propus și sunt convins că echipa va cunoaște în continuare acest tip de success.
Un gând special merge către Silvă și staffului tehnic pe care îl conduce, pentru încrederea avută în mine și metodele prin care au știut să mă pună în valoare și să îmi utilizeze abilitățile, atât pe teren, cât și în afara lui.
Nu vreau să uit de staff-ul medical și de preparatorii noștri, cărora le mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-au oferit, din prima mea zi la Cluj și până la ultima, făcându-mă astfel să mă bucur de profesionalism și prietenie, în continuare, în cariera mea.
Le mulțumesc și celor din spatele cortinei, toată lumea care muncește din birouri și are grijă ca acest club să meargă bine.
Nu în ultimul rând, fanii... Vă Mulțumesc! M-ați adoptat ca pe unul de-al vostru încă din prima zi și mă consider mândru să fi avut oportunitatea de a purta culorile lui «U». «Slavă ție, studenție!” va rămâne mereu în sufletul și în inima mea.
Acestea fiind spuse, precizez că am hotărât să îmi continui cariera în străinătate și să adaug la performanțele obținute în ultimii ani noi experiențe și provocări, însă nu înainte de a încerca să mai reprezint o dată România și în mod special Clujul în această toamnă, la Campionatul European de baschet.
Haide «U»!", este mesajul transmis de Moldoveanu.

Locul acestuia în echiăă va fi preluat de jucătorul croat Željko Šakić, component al lotului național al Croației pentru EuroBasket și clasat pe locul 5 la Olimpiada de la Rio.

Am decis să vin la Cluj, la U-Banca Transilvania pentru că este un club mare, care an de an își dorește să câștige campionatul și sper ca sezonul care urmează să ajungem mai departe în cupele europene. Îmi doresc să ajut cât mai mult echipa și sper să își atingă obiectivele în acest sezon!”, a spus și Željko Šakić.

Comentarii Facebook