Sport

U Banca Transilvania a ÎNVINS CSU Sibiu și va juca cu Steaua în semifinală

  
  



 

U-Banca Transilvania s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a câștigat cu gazdele turneului Final 8, BC CSU Sibiu.

 

Meciul a fost unul mult mai echilibrat decât o arată scorul, sibienii opunând o rezistență dârză, susținuți frenetic de o sală arhiplină. Atmosfera a fost, de altfel, una de adevărată finală, la ea contribuind din plin cei peste 200 de suporteri ai echipei noastre prezenți la meci!

 

Sibienii au pornit ca din pușcă meciul, punând repede pe tabelă 11 puncte, timp în care băieții lui Mihai Silvășan au replicat cu doar patru. Încet-încet, U-Banca Transilvania a echilibrat jocul, reușind chiar să încheie primul sfert cu un avantaj fragil.

 

La reluare, lucrurile au curs în același mod, perioada a doua de joc încheindu-se cu un avantaj la fel de fragil de două posesii pentru U-Banca Transilvania.

 

Așa cum era de așteptat, sibienii au început furibund repriza a doua, Paliciuc tăind repede deficitul la un singur punct, însa Dykes a replicat la rândul său și l-a refăcut aproape instantaneu.

 

De câte ori U-Banca Transilvania se depărta la 2-3 posesii, CSU Sibiu găsea modalități de a readuce echilibrul pe tabelă. În sfertul al treilea s-a punctat cu generozitate, cele două echipe înscriind peste 50 de puncte, spre deliciul spectatorilor.

 

Și sfertul al patrulea a pornit în aceași notă, însă motoarele Made in Romania ale sibienilor, mai ales Bogdan Popescu și Radu Paliciuc s-au gripat încet-încet, baschetbaliștii noștri reușind câteva aruncări de la distanță care au închis meciul, anunță u-bt.ro.

 

Jucătorul clujean Vlad Moldoveanu a spus la final că ”acest meci a arătat ca o adevărată finală și sper că le-a plăcut atât celor din sală, cât și celor de acasă. Avem mâine o zi liberă, avem timp să ne revenim și să ne gândim la meciul cu Steaua”.

 

Antrenorul U Banca Transilvania, Mihai Silvășan, s-a așteptat la ”o atmosferă incendiară” la Sibiu, ”însă eu mă bucur când avem posibilitatea să jucăm în astfel de atmosferă! Publicul a oferit astăzi un adevărat spectacol, atât cel din sibiu, cât și fanii noștri, care au venit astăzi în număr atât de mare și ne-au împins de la spate. Meciul a fost ca toate meciurile cu Sibiul, de rezistență, foarte fizice. E mai greu cu doi români în permanență pe teren, trebuie să te gândești tot timpul când faci rotație pe cine ții în teren, însă toate echipele joacă în această competiție cu aceași regulă și nu avem ce comenta. Nu am câștigat, însă, nimic în această seară, am venit aici să câștigăm trei meciuri, iar în această seară am reușit abia cu primul!”.

 

U-Banca Transilvania se califică, astfel, în semifinalele Cupei României, acolo unde va întâlni joi, de la ora 18.00, pe Steaua CSM EximBank București.

15-2-2017, 10:38
1193 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din Sport

59 vizualizări
18-2-2017, 13:34
U Banca Transilvania a câștigat Cupa României la baschet! - VIDEO» Vezi tot
21 vizualizări
24-11-2012, 17:53
Jucătorii de la U Cluj REFUZĂ să intre la FIX pe teren la meciul cu CFR Cluj - UPDATE» Vezi tot
21 vizualizări
4-5-2016, 11:45
Cea mai sexy fană a U Cluj: Plângem ușor... de la gazele lacrimogene - FOTO» Vezi tot
15 vizualizări
4-5-2016, 12:12
Bellu și Bitang, acuzați că încasau salarii mari fără să facă ceva: V-ați bătut joc de 19 gimnaste» Vezi tot
13 vizualizări
23-1-2017, 23:20
Ronaldo se însoară, scrie presa portugheză. Cum arată aleasa» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Sunteti de acord cu ordonantele (gratiere si modificarea Codurilor) votate de Guvernul PSD?