Simona Halep și-a anunțat obiectivul pentru acest an: Vreau să termin în top 3



Simona Halep a pornist spre China, unde, începând de luni, va participa la turneul de la Wuhan.

Numărul 5 mondial spune că este pregătită pentru noua competiție, precizând că și-a încărcat bateriile după turneul US Open.

Mă simt mai bine acum, a fost o problemă musculară, nu foarte gravă, dar am solicitat foarte mult mușchiul în meciul cu Serena și am considerat că este mai bine să iau o pauză. Mi-am încărcat bateriile, am fost cu familia, cu prietenii, m-am simțit foarte bine. Nu am nevoie de o pauză mai lungă, sunt bine și bucuroasă că pot juca. Nu sunt obosită”, a declarat Simona Halep, la plecarea spre Asia, pentru DigiSport.

Românca a vorbit și despre obiectivele sale pentru 2016, spunând că vrea să termine anul în top 3.

”Îmi doresc să termin în top 3, dar nu știu dacă se va întâmpla acest lucru, trebuie să fac rezultate bune la aceste 3 turnee și vom vedea. Cu sănătatea sunt foarte ok acum, sunt bine. Sunt încrezătoare și sper să joc cât mai bine.

Mă gândesc că în cariera mea voi putea ajunge și pe locul 1 WTA, este și unul din obiectivele mele, dar nu știu dacă se va întâmpla asta, mai întâi trebuie să câștig un Grand Slam. Pentru asta muncesc și sper ca într-o bună zi să fiu acolo”, a mai spus Halep.

Comentarii Facebook