Simona Halep s-a calificat în turul trei din US Open! Cu cine va juca în continuare


Simona Halep a reușit calificarea în turul al treilea ultimului turneu de Grand Slam al anului, US Open, după ce a învins-o pe Lucie Safarova, ocupanta locului 44 WTA.

Număru 5 mondial și-a bătut adversara în două seturi, cu scorul 6-3, 6-4.

”Primul set a fost tensionat, dar mi-am spus că trebuie să mă concentrez pe jocul meu. E dificil să joci contra unei stângace, ştiam că Lucie e o jucătoare bună. Mi-am zis însă că trebuie să fiu încrezătoare, pentru că mai câştigasem trei meciuri în faţa ei", a declarat Simona Halep în cadrul emisiunii "Game, set şi Mats" de la Eurosport.

În etapa următoare, românca o ba întâlni pe Timeea Baboș, ocupanta locului 34 în clasamentul WTA.

Comentarii Facebook