Miercuri 24 Aprilie

Halep s-a retras de la turneul din Beijing. A jucat accidentată, dar nu a mai rezistat



Simona Halep s-a retras, duminică seara, de la turneul din Beijing, aceasta acuzând dureri mari la tendonul lui Ahile.

Numărul 2 mondial s-a retras chiar în primul set al meciului inaugural, împotriva Larei Arruabarrena, ocupanta locului 95 în clasamentul WTA.

Românca a recunoscut că a început să simtă dureri încă de la turneul de la Guangzhou.

"Am dureri la tendonul lui Ahile. Sunt tot mai mari. M-am gândit că sunt bine şi că pot juca, dar nu a fost aşa. Nu vreau să forţez pentru că întotdeauna este periculos să continui cu o accidentare la tendon, așa că sper să mă însănătoșesc cât mai repede.

Am simţit dureri uşoare la Guangzhou, puţin mai mari la Wuhan, iar aici a fost cel mai rău. Inițial nu am vrut să iau pauza la câteva zile după ce am început să simt durerea. Toţi jucătorii au accidentări uşoare în cursul unui an, deoarece jucăm multe meciuri”, a declarat Simona Halep la finalul meciului.

Halep speră să se recupereze în timp util, pentru a nu rata Turneul Campioanelor, din Singapore.

Comentarii Facebook