Halep s-a calificat în sferturile de la Indian Wells! Urmează duelul cu Serena Williams



Simona Halep s-a calificat, miercuri dimineață, în sferturile turneului de la Indian Wells după ce adversara sa, Barbora Strycova a abandonat meciul în setul secund.

Astfel, românca a învins-o pe numărul 37 mondial cu scorul 6-1, 1-0.

Următoarea etapă din competiție va fi una foarte dură pentru numărul 5 mondial, aceasta confrântându-se cu Serena Williams, liderul clasamentului WTA.

Simona Halep a fost învinsă până acum de 6 ori de Williams, deținătoarea a 21 de trofee Grand Slam, însă românca a precizat că așteaptă cu nerăbdare meciul împotriva americancei, precizând că este încrezătoare că o poate învinge pentru a doua oară.

"Îmi pare rău pentru Barbora, ştiu cum este să suferi din punct de vedere fizic. Sunt fericită însă pentru calificarea în sferturi şi sunt nerăbdătoare să o întâlnesc pe Serena. Am încredere în mine şi cred că o pot învinge pentru a doua oară în carieră", a declarat Halep la finalul meciului cu Barbora Strycova, potrivit ProSport.

Comentarii Facebook