Fostul vicepremier, clujeanul Vasile Dâncu, propune ca românii să facă chetă pentru Simona Halep

 

Vasile Dîncu, fostul ministru al Dezvoltării și vicepremier în guvernul Cioloș, propune ca românii să devină sponsorii oficiali ai Simonei Halep, rămasă fără contractul cu Adidas.

 

De cateva saptamani ne tânguim că Simona nu a primit 2 milioane de la Addidas. Ce nedreptate, ce jignire pentru marea noastră campioană! [...]

 

Sa facem o coletă publică pentru Simona, am putea aduna, in cateva zile, donand fiecare fan cate putin, mai multe milioane de euro pentru a fi noi, poporul roman, sponsorul acestei fete care aduce imagine buna Romaniei și mare bucurie fiecăruia dintre iubitorii sportului.

 

Spun asta pentru ca Romania nu a participat cu nimic la formarea sportivei, sau cu foarte putin, familia ei a dus greul. Ar fi singura sportiva sponsorizata de tara ei, am castiga atentie si notorietate in anul Centenarului. Am putea sa platim chiar de la bugetul statului, pentru ca ar fi cel mai mare impact pentru brandul de tara. Trecem la actiune? Terminam cu jalea mioritică? Mai cersim un contract de sponsorizare sau deschide Federatia romana de tenis un cont pentru donatii?”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Vasile Dîncu.

 

Simona Halep a rămas fără un sponsor oficial de echipament, după despărțirea de Adidas. S-a spus că ar urma să semneze cu Nike, dar până acum nimic nu s-a conformat.

Comentarii Facebook