Miercuri 24 Aprilie

”Cupa Suior 2016” la schi are loc în aceste zile în stațiunea din Maramureș - FOTO

 

”Cupa Suior 2016” la schi are loc în perioada 18 - 20 ianuarie în stațiunea din Maramureș.

 

La concursul de schi participă 16 cluburilor din întreaga țară, cu un total de 105 copii. Concursul pentru copii și cadeți (copii născuți în 2000 - 2004) face parte din calendarul national al etapelor de schi. 

 

 

În cele 2 zile se vor desfășura doar probe de ”slalom urias”, iar la final vor fi decernate premii și medalii pentru 12 categorii de concurenți.

 

Stațiunea Șuior, județul Maramureș, este o destinație excelentă pentru practicanții sporturilor de iarnă. Ofertele existente sunt pe placul tuturor, atât ca prețuri, cât și ca dificultate a pârtiilor.

 

 

Greutatea traseelor este medie, dar sunt și porțiuni pe care schiorii dedicați pot să guste din plin adrenalina. Pe de altă parte, sunt și pârtii moderate ca dificultate unde toată lumea se poate bucura de frumuseștea iernii. Toți schiorii apreciază, însă, faptul că pârtiile de la Șuior sunt largi și se aseamănă cu cele din Austria. 

 

Administratorii domeniului de schi din Maramureș se laudă cu acest lucru, faptul că pârtiile oferă spațiu pentru practicarea cu lejeritate a schiului.

 

Vezi AICI oferta stațiunii Șuior.

Comentarii Facebook