Contra susține că ”CFR e favorită în finala Cupei României”

 

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat că CFR Cluj este favorită în finala Cupei României.

 

Am văzut meciul de la Giurgiu, unde clujenii au arătat că sunt o echipă matură din toate punctele de vedere. O trupă solidă, cu fotbalişti cu mare experienţă competiţională, căliţi în multe partide grele. La noi, aproape tuturor băieţilor le este străină rutina în astfel de meciuri cu mare miză, aşa că eu cred că CFR Cluj porneşte favorită pentru acest meci decisiv. Dar, să fie clar, nu mergem în plimbare la Bucureşti, avem un singur meci şi vrem să ne bucurăm la capătul lui. Finalele nu există decât pentru învingători, în opinia mea. Pentru mine nu ar fi nici o performanţă că ne-am calificat în finală şi nu aducem trofeul la Ploieşti. Nu avem decât varianta să luptăm şi să câştigăm”, a spus Cosmin Contra.

 

Finala Cupei României - Timişoreana se va juca în 1 iunie, pe Arena Naţională, de la ora 17.00.

Comentarii Facebook