Cluj Crusaders s-au calificat în finala ROBOWL FOTO



Echipa de fotbal american Cluj Crusaders s-a calificat în finala competiției ROBOWL, după ce i-au învins pe cei de la echipa București Warriors.

Sportivii clujeni au reuşit să ȋnscrie din primele minute ale meciului prin Florin Oltean, care a reuşit un run de 70 de yarzi până ȋn zona de marcaj a adversarilor. Tamaş Laszlo a reuşit transformarea extra-pointului după touchdown-ul coechipierului său, reuşind să ȋnscrie fiecare punct suplimentar al partidei.

Până la pauza meciului, Florin Oltean a mai ȋnscris două touchdown-uri, ȋn timp ce bucureştenii au marcat 6 puncte prin numărul 12, stabilind scorul de 21-6 pentru Crusaders.

După reluarea jocului, Dan Crâsnic, Florin Oltean şi Jeremy David au punctat pentru Crusaders prin touchdown-uri.

Din defensiva „cruciaţilor” s-au remarcat Trevor Lothrop şi Pop Dragoş, care au ţinut piept ofensivei bucureştene până ȋn ultimele minute ale meciului când Warriors au mai ȋnscris odată, reuşind şi conversia de 2 puncte.

În urma victoriei de duminică, cu scorul de 42-14, echipa de fotbal american, Cluj Crusaders s-a calificat ȋn finala Campionatului Naţional de Fotbal American, intitulată generic – ROBOWL, ediţia VI.

ROBOWL IV se va desfăşura pe Cluj Arena ȋn 14 iunie 2015, unde Crusaders se vor lupta pentru medalia de aur cu campioana anului trecut, Bucureşti Rebels, care s-au impus la Bucureşti ȋn prima semifinala contra Timişoara 89ers, cu scorul 46-0.

În calitate de organizatori ai finalei, Cluj Crusaders promit un show de zile mari pe Cluj Arena şi pregătesc o serie de evenimente ȋn completarea finalei.

Comentarii Facebook