Social

Vești proaste despre victima accidentului din stația de autobuz din Florești

  



 

Accidentul de vneri seara din Florești a șocat întreaga comunitate. O femeie, mama a trei copii, are un picior amputat.

  

Femeia și unul dintre cei trei copii au fost loviți în strația de autobuz de pe strada Eroilor. Copilul a scăpat cu răni ușoare, dar  Anca Nicoleta Tilinca Peteana a fost dusă la Clinica de Ortopedie, unde a fost operată de urgență la picior, chiar vineri seara. Medicii nu au mai putut salva piciorul stâng, iar familia femeii și-a dat acordul pentru amputare.

 

Fratele femeii le-a transmis un mesaj celor care s-au mobilizat pentru a o ajuta: ”Din pacate vin cu vesti proaste. Sunt fratele victimei accidentului de pe strada Eroilor. Dupa operatia de 9 ore doctorii au incercat tot ce sa putut au reusit, sa ii fixeze sa zic asa piciorul, dar vasele de sange nu au facut fata, iar la cateva ore familia a fost chemata sa isi dea acordul pentru amputarea membrului stang. Acum, la ora asta, starea ei este stabila dar sansele sunt 50%-50% sa nu apara complicati sper din suflet sa treaca cu bine peste perioada critica sa nu aiba complicatii. Este la terapie intensiva sub observatia permanenta a doctorilor. Va multumesc din suflet in numele ei si a-l familiei mele pentru gandurile bune si solidaritatea voastra”.

 

Accident în Florești! A ”măturat” oamenii din stația de autobuz de pe Eroilor - VIDEO

 

Florestenii adună bani pentru familia pentru Anca Nicoleta Tilinca Petean.

 

Donatiile se pot face in urmatoarele locatii:

 

Piata Agroalimentara Floresti

Floraria Ayana D’Amaris (strada Eroilor, vis-a-vis de Brutarie)

 

Market Florilor

Farmacia Arlanda (Florilor/Cetatii)

 

P.S. Soferul Loganului care a produs accidentul se ocupa cu ciubucaritul pe ruta Floresti-Cluj si care nu e ”deranjat” de catre cele doua Servicii de Politie (Sectia 6 si Locala), scrie floresti24.ro.

coral1_1_1.jpg
31-12-2017, 13:00
67 vizualizări
27 comentarii
X man3-1-2018, 1:29
Se pare ca siguranta virculatiei devine o gluma. Mor oameni,devin ciungi...Poate cineva sa intervina? Va recomand si https://www.avocatnet.ro/articol_44674/Parcarea-mașinilor-pe-trotuare-e-posibilă-doar-in-spațiile-special-amenajate-Ce-riști-in-caz-contrar.html. Cine are interesul?
Horia Sulea2-1-2018, 12:30
Ii draguta doamna. Ia-si face eu al patrulea copil, cu piciorul lipsa cu tot.
Mihai3-1-2018, 8:43
sULEA mai bine avorta ma-ta ...acum poate nu o injura nimeni!
.3-1-2018, 10:04
Tampit poti fi! Sa te ajunga blestemul tuturor celor care au citit prostia emisa de tine!!! Cretin poti fi...
legea1-1-2018, 9:46
Deocamadata e vatamare corporala din culpa, femeia mutilata va primi de la RCA o suma de bani. RCA impreuna cu inculpatul loganist vor scoate bani din buzunar, asta stabileste instanta, apoi inculpatul si RCA , tot pe baza sentintei, vor scoate bai dupa un algoritm impus de sentinta. Ii doresc un avocat bun la biata femeie!
taxi1-1-2018, 2:02
deci cu bambe a fost cocalaru ? ca a mai intrat un cocalar in Cluj azi pe un landborginy inchiriat ,cred ca e vinitura sta prin Floresti ca l-am urmarit
Toma necredinciosu31-12-2017, 21:51
Daca se instaleaza un gard imprejurul florestiului, e gata facuta gradina zoologica. Toate viniturile din tara asta, care de care cu educatie mai precara, sau aciuat acolo si ne mai miram in fiecare zi ca se intampla ceva, accidente, spargeri, certuri, batai. Legislatia rutiera e ultima care se respecta acolo!
...1-1-2018, 1:55
nu-i nimica, ca urmeaza cotele de musulmani asazisi refugiati bagati pe gat de UE, atunci sa te tii, ai sa devii credincios necredinciosule
Vasile31-12-2017, 21:00
Dar de infrastructura de rah..at al orasului"comoara" si a celei mai mari comune din tara nimic?Primari de trei bani care nu au facut nimic in trai mandate.Nici un drum nou,nici largirea la 4 benzi,nici un drum de ocolire,nici un pasaj,nici piste de biciclisti,nici statii de refugiu,serioase nu doar un acoperis sa nu te ploua,nici o centura,nici tu reguli serioase de urbanism sa nu mai construiasca rechinii imobiliari orice si oriunde,nici trotuarenici curatenie pe drumuri,ca daca ploua zici ca esti pe patinoar,nici,nici...Prostalailor,nu-i mai votati ca nu au facut NIMIC.
lol1-1-2018, 12:01
Florestenii au buletine de Cluj si nu voteaza in Floresti. Cum sa iti schimbi domiciliul in acte si arati ca esti de la tara :)
Adi31-12-2017, 19:21
Corect spus. Acel om facea ride sharing deci nu poare fi acuzat ca facea nimic ilegal.
...31-12-2017, 21:45
asta nu il scuteste de raspunderea pt nenorocirea produsa
ride-sharing31-12-2017, 18:56
Stiri de kakat loveste din nou. Cand sunt spaguiti de Uber, e "ride-sharing". Cand nu sunt spaguiti, e "ciubucareala". Omul facea ride-sharing, isi impartea costurile si masina pe traseul Cluj-Floresti.
Dani31-12-2017, 19:17
Diferenta intre cei de la Uber si pisatii astia de ciubucari e ca aia de la Uber platesc niste taxe la stat deci lucreaza legal.
Cristi31-12-2017, 19:44
C sa lucrezi legal in acest domeniu in primul rand trebuie sa detii o licenta dupa care rezulta restul:atestat,analize medicale,itp,rar, sa ai coordonator de transport angajat,protectia muncii si lista poate continua. Vi tu si spui ca daca platesti 100 de lei pe luna la srat lucrezi legal si ai dreptul sa transporti persoane. Asa crezi tu sau poate nici tu nu crezi. Si pentru cei 25% la suta pe care t-i ia uberul din incasari ca sa te reguleze si iau drumul strainatatii cati bani incaseaza statul?
nagy1-1-2018, 19:53
UBER OFERA CALITATE, TAXI SUNT IMPUTITI
m*** uber31-12-2017, 18:50
"P.S. Soferul Loganului care a produs accidentul se ocupa cu ciubucaritul pe ruta Floresti-Cluj si care nu e ”deranjat” de catre cele doua Servicii de Politie (Sectia 6 si Locala)"

Ciubucaritul e legal, toata lumea vrea ride-sharing. Cand sclavii de la Uber spun ca e ride-sharing, e ok, iar cand un cetatean face ride-sharing se numeste ciubucarit?
Rebu31-12-2017, 18:59
Pai rebU sunt inovatori , adica ciubucari la care se plateste cu cardul :)))))
Dani31-12-2017, 18:49
Ciubucarii astia au mai bagat oameni in spital si in trecut si tot in fata la fosta Billa stau si asteapta clienti. Nu mai circulati cu ei si pana la urma dispar.
...31-12-2017, 18:24
Vrem sa il vedem pe criminal pedepsit exemplar (da, cine nenoroceste in asemenea hal o mama cu 3 copii se numeste criminal). Puscarie cu executare si saltat permisul pe viata.
Ion31-12-2017, 17:05
Cand taximetristii au iesit in strada tocmai impotriva acestor practici de ciubucareala de transport persoane gen ciubucari care iau oameni la ocazie si ciubucareala gen uber toata lumea le-a sarit in cap. Daca aceste genuri de transport ar fi fost autorizate poate nu se intampla asta si daca soferii ar fi testati medical si psihologic atat ciubucarii cat si cei de la uber si alte platforme de astea online poate jumatate nu ar avea voie sa transporte persoane. Va recomand sa circulati cu firme de transport autorizate si sa nu va urcati intr-o masina cu un sofer care habar nu aveti cine este si ce ii da lui dreptul sa transporte persoane pentru ca s-ar putea sa regretati toata viata. Nu degeaba legea obliga soferii care fac transport de persoane sa detina un atestat in acest sens.
Alex31-12-2017, 16:03
Da niste bani in stanga dreapta si scapa. Unii au scapat pentru ucidere din culpa. Depinde cat il tine portofelul. E o mafie intreaga care asteapta plicurile. Acum e la zid, dar, maine poimaine se mai petrece o grozavie si lumea o sa fie atenta in alta parte.
Hmm31-12-2017, 16:45
La loganul lui, ocupatie ciubucar, cam cat crezi ca il tine jebu
Mircea31-12-2017, 14:49
Soferul loganului e un ciubucar,deci bine ar fi sa nu mai folosim,sa nu mai mergem,sa nu mai apelam la ciubucari.Da i incolo de puturosi,sa mearga la lucru cinstit,nu sa stea ca cersetorii pe strada.Si politia,bine ar fi sa ia masuri impotriva lor,la statia billa,calea floresti,bucium.O sa fie depus si o solicitare in acest sens,si la politie si la primarie,sa se ia masuri,sa nu ii mai vedem.Suntem intr un oras civilzat,asa cred.Deci ciubucarii sa isi caute de lucru
Dreptate !31-12-2017, 14:02
soferul Loganului sa fie obligat sa ii achite lunar, pe viata, contravaloarea unui salariu mediu pe economie + costul protezei, asta ar insemna dreptate !
Hmm31-12-2017, 15:55
Daca are de unde. Si nu prea are. Daca o lovea ceva patron de lanturi de magazine poate ca platea 2000 lei pe luna.. darvciubucarul asta.
@Hmm31-12-2017, 18:51
Omul facea ride-sharing, nu ciubucarea. Asa se numeste mai nou, ride-sharing.

Cele mai citite ştiri din Social

868 vizualizări
25-5-2018, 15:36
Cluj: Elevă de 15 ani dispărută în timp ce mergea acasă. Aţi văzut această persoană? - FOTO» Vezi tot
583 vizualizări
25-5-2018, 9:38
Clip de INFARCT în Florești, pe DN 1. Șoferul a lovit căruța ivită BRUSC - VIDEO» Vezi tot
546 vizualizări
25-5-2018, 17:54
Parada Gay din 2018 de la Cluj nu are voie în centrul orașului. Care va fi traseul marșului din 23 iunie» Vezi tot
103 vizualizări
25-5-2018, 15:56
Clujeancă dată în urmăriere generală, prinsă de polițiști. A fost încarcerată la Gherla» Vezi tot
95 vizualizări
25-5-2018, 15:52
Cetățeni străini, prinși locuind ilegal la Cluj. Din ce țări provin» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?