UNTOLD Festival: Cum va fi vremea în cele patru zile de festival



Meteorologii anunță vreme destul de bună la Cluj în perioada în care se desfășoară UNTOLD Festival, dar sunt anunțate și câteva ploi scurte în primele zile.

Joi, temperaturile vor atinge valori maxime de până la 30 grade Celsius. Cerul va fi în ,mare parte înnorat, fiind anunțate câteva ploi în timpul zilei, dar și posibile averse pe timp de noapte.

Vineri, vremea se răcește ușor, fiind prognozate maxime termice de până la 25 grade Celsius. În timpul zilei se anunță o aversă de ploaie, însă pe timp de noapte cerul va fi predominant senin.

Vremea se încălzește iarăși sâmbătă, iar temperaturile vor atinge valori de până la 31 grade Celsius. Cerul va fi în cea mai mare parte senin.

Duminică, în ultima zi de festival, temperaturile cresc ușor, maximele termice fiind de 32 grade Celsius. Cerul va fi predominant senin.


Comentarii Facebook