Un fost lider al PNL Cluj, audiat la Curtea de Apel în dosarul Uioreanu, i-a ȘOCAT pe judecători

 

Fostul secretar general al PNL Cluj a povestit în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, la audierea din dosarul de corupție al fostului președinte al PNL Cluj și al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, cum se finanța campania electorală.

 

Gavrilă Iuga (foto) a fost secretarul general al PNL Cluj, în perioada în care Horea Uioreanu era președintele PNL Cluj.

 

Cu o nonșalanță, de-a dreptul șocantă, Iuga a povestit că la PNL Cluj, exista un singur cuvânt pe ordinea de zi: ”bani, bani, bani”.

 

Întrebat de unul dintre avocați, cine era persoana care formula un astfel de îndemn, Gavrilă Iuga nu a oferit un răspuns concret, dar a susținut că se citeau liste ”ca la biserică” cu datornicii. ”Era o decizie la partid. Eu participam la fiecare ședință de Birou Politic și îi citeam pe ce cei care au restanțe. Între timp, în cursul săptămânii, când nu erau ședințe, un alt membru de la PNL îi suna pe liderii partidului, care ocupau funcții publice, în diferite deconcentrate, unde se bucurau se sprijinul partidului și le amintea că au de plătit cotizațiile și alte sume de bani pe care s-au angajat să le aducă la partid”, a spus Iuga.

 

Fostul secretar general al PNL Cluj i-a mai șocat pe judecători, în momentul în care le-a spus acestora că o campanie electorală are un preț mult mai mare, la negru, decât cel care este trecut în acte. În acest scop, Iuga a povestit că la ultima campanie la care a participat, cea de la europarlamentare, din contul PNL Cluj au fost cheltuiți 100.000 de lei, la care s-au mai adăugat alte 200.000 – 300.000 de lei, bani nefiscalizați și necontabilizați. Acești bani erau din donațiile făcute de diferiți oameni de afaceri care fie nu doreau chitanță, fie cotizau pe numele altor persoane.

 

”În funcție de dorința celui care dădea banii, erau persoane care doreau să nu apară cu numele și nu doreau chitanță, erau alte persoane care, în momentul în care cotizau, cereau chitanță în mod expres și alții care nu doreau să apară cu numele și puneau alte persoane pe numele cărora se întocmeau chitanțe”, a mai spus Iuga. 

 

În dosar, există o listă cu cotizanții, nume grele din afacerile județului Cluj, care au cotizat sume imense de bani. Această listă a fost întocmită de Răzvan Pop și predată, ulterior, de acesta, procurorilor DNA. În rechizitoriu, aceștia susțin că banii erau de fapt oferiți cu titlu de mită, președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. 

 

Secretarul general al PNL Cluj a mai afirmat că, la un moment dat, chiar l-a împrumutat cu o sumă consistentă de bani pe Horea UIoreanu, pentru a putea plăti datoriile de campanie, și că acesta i-a restituit ”cash”. ”Soluția a fost să îl împrumut pe Horea Uireanu cu o suma de 8.000 de lei, pentru a plăti amplasarea unui banner electoral, vizavi de aeroport, iar acesta mi-a restituit cash. Ulterior, l-am rugat să găsească o altă metodă”, a spus Iuga.

Comentarii Facebook