Miercuri 24 Aprilie

Un fost fotbalist al U Cluj a murit într-un accident rutier, lângă Dej. Cine a fost Călin Zanc? - VIDEO

 

Călin Zanc, fost component al echipei Universitatea Cluj din anii 90, a murit într-un accident rutier, lângă Dej.

 

Călin Zanc a jucat la echipe precum Universitatea Cluj, FC Național, Sportul Studențesc, Poli Timișoara și Unirea Dej.

 

Fostul fotbalist se afla într-o mașină care a fost implicată într-un accident pe raza comunei Jichiş, judeţul Cluj.

 

Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1.00, pe drumul judetean 161 D in localitatea Jichisu de Jos. 

 

Doua persoane au ajuns la spital si un barbat a decedat pe loc dupa ce s-au izbit cu masina de un podet. Cei trei mergeau la o cabană, dar șoferul a pierdut controlul asupra autoturismului, a parasit soseaua pe partea stanga si a intrat intr-un cap de podet. 

 

Călin Zanc se afla pe bancheta din spate și a murit pe loc, în urma impactului. Medicii bănuiesc că și-a rupt coloana, ca urmare a impactului extrem de violent. Acesta nu purta centură.

 

Fostul fotbalist deținea în Dej un magazin de vinuri, scrie dejeanul.ro.



Comentarii Facebook