Miercuri 24 Aprilie

Un clujean crescut la casa de copii VISEAZĂ să își înființeze o fundație pentru a-i ajuta pe cei în nevoie

 

Un tânăr crescut la mai multe case de copii din județul Cluj visează să pună bazele unei fundații, care să îi ajute pe cei care au trecut prin experiențe similare lui. 

 

Am fost la Casa de copii preșcolari de la Gherla, unde am stat 4 ani, după aceea am fost transferat la Huedin, Gilău și la Zalău, unde a fost o școală profesională. 

 

Am ieșit din școala de copii acum 16 ani și de atunci mă ocup să ajut oameni nevoiași, care provin din categorii sociale vulnerabile, bătrâni și copii. 

 

Nu am reușit să fac o fundație, dar asta vreau să fac acum. O asociație sau o fundație și să am și oameni de încredere. Am lucrat până acum cu cineva și am fost înșelat. Mi-a pus banii într-un cont, 95.000 de euro, și i-a furat. Banii erau din Olanda de la niște sponsori”, ne-a povestit Eugen Moldovan.

 

 

 

Fundației vrea să îi spună ”Speranța tânărului aflat în dificultate”. ”Până când voi putea face această fundație vreau să le duc, acum, de Cărciun, cadouri copiilor de la casa de copii din Huedin, unde sunt 110 tineri.

 

Vreau să accesez și fonduri europene. Să am o echipă, studenți care provin din sistemul de asistență socială și să fac o asociație, tot în sprijinirea persoanelor cu handicap. Eu spre asta m-as axa, pe copiii din casele de copii”, a mai spus Eugen, care a mărturisit că este ajutat în proiectele lui de diverși patroni din Cluj-Napoca, cu diverse sume de bani.

 

 

El a mai adunat bani și anii trecuți și s-a dus cu Moș Crăciun la copiii de la Gherla. Între timp, ajută cu bani diverse persoane din Cluj-Napoca, aflate în nevoie, dar s-a învățat să nu le mai dea bani direct în mână.

 

Am ajutat oameni cumpărându-le alimente și medicamente. Acum le cumpăr eu pentru că i-am prins că se duc și strică banii la păcănele. Așa m-a învățat un patron care a spus că vrea să știe unde se duc banii. Le-am dat 150 de lei și după aceea i-am văzut la păcănele. Eu dacă vrei îți plătesc factura de curent și îți iau alimente”, a mai povestit Eugen Moldovan. 

 

Pentru copiii de la Huedin lui Eugen i-ar trebui suma de 5.000 de euro, pentru că vrea să le cumpere câte o pereche de bocanci de iarnă și alimente.

 

Cei care vor să îl ajute pot depune bani în contul: RO84BTRL01301201S42239XX 

 

Comentarii Facebook