Un celebru grup de artiști a făcut accident în drum spre Cluj! Și-au văzut moartea cu ochii, dar tot au venit să cânte



Celebrul grup hip-hop CTC, format din rapperii Deliric, DOC și Vlad Dobrescu, a avut parte de un eveniment nefericit, miercuri, în timp ce se îndreptau spre un concert la Cluj-Napoca.

Artiștii au fost implicați într-un accident între Pitești și Râmnicu Vâlcea, mașina acestora fiind avariată serios.

Cu toate acestea, Deliric a postat rapid un mesaj pe pagina sa de Facebook, cerând ajutorul fanilor pentru a putea ajunge la Cluj să își susțină concertul.

Am facut accident. Suntem bine. Masina e praf. Trebuie sa ajungem la Cluj la un concert. Nu avem solutii. Suntem intre Dumbravesti si Lintesti (mai pe larg, intre Pitesti si Ramnicu Valcea). Gasim un voluntar cu masina goala si chef de aventura sa vina repede sa ne ia de aici si sa mergem la Cluj? (Serios! Scrieti-mi pe privat. Platim!)”, a scris Deliric, pe pagina sa.

După ore în șir de declarații, rapperii au reușit să găsească un ”voluntar” care să îi aducă la Cluj, iar chiar dacă au întârziat, aceștia au dat dovadă de profesionalism, lăsând la o parte nefericitul incident și urcând pe scenă.

Am reusit abia acum sa terminam cu declaratii si tractari. Multumesc tuturor celor care ne-au scris. Am reusit sa raspund doar la cateva mesaje. A venit Traian din Pitesti si ne-a luat. Am plecat acum spre Cluj sa tinem showul. Speram sa ne asteptati ca suntem putin in intarziere. A fost groasa. Prinsi intre 2 tiruri. Am avut mare noroc.E bine ca e bine!”, a mai scris artistul pe Facebook, înainte să pornească din nou la drum.

Comentarii Facebook