Trei infractori dați în urmărire, prinși de polițiștii clujeni într-o singură zi. Au fost încarcerați



Polițiștii clujeni au depistat, miercuri, trei persoane date în urmărire pentru executarea unor pedepse cu închisoarea.

Astfel, la data de 6 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat un tânăr, de 25 de ani, din Huedin, pe numele căruia era emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

Cel în cauză are de executat o pedeapsă de 2 ani și 11 luni, pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fapte prevăzute de Codul penal.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda, în cadrul unei acțiuni derulate pe raza de competență, au depistat un tânăr, de 25 de ani, din Turda, pe numele căruia era emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

Acesta are de executat 2 ani și 10 luni de zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de șantaj.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un bărbat, de 31 de ani, din Florești, pe numele căruia era emis un mandat de executare a unei pedepse de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Cei în cauză au fost încarcerați la penitenciarul Gherla.

Comentarii Facebook