Tâlhari prinși de polițiștii clujeni. Au atacat o persoană pentru a-i lua portofelul



Poliţiştii clujeni, cercetează un bărbat de 28 de ani din Căşeiu, şi un minor 16 ani din municipiul Dej, pentru tâlhărie calificată.

La data de 02 mai a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției municipiului Dej, au reuşit identificarea autorilor infracţiunii de tâlhărie calificată comisă la data de 28 aprilie a.c., în dauna părţii vătămate H.L.A. pe strada Libertăţii din municipiul Dej”, informează IPJ Cluj.

Conform oamenilor legii, la data respectivă, în jurul orei 23.45, partea vătămată a fost acostată de către cei doi tineri care prin folosirea de ameninţări au deposedat-o de un portmoneu în care avea suma de 300 de lei şi care au fugit apoi de la locul faptei.

În urma investigaţiilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii au dispus faţă de C.D.I. de 28 de ani din comuna Căşeiu, judeţul Cluj reţinerea pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. La expirarea reţinerii, acesta va fi prezentat judecătorului pentru drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Față de autorul L.D. în vârstă de 16 ani, din municipiul Dej, a fost dispusă efectuarea unei expertize neuro-psihiatrice în vederea stabilirii discernământului.

Comentarii Facebook