Suporterii CFR Cluj și Universitatea Craiova s-au bătut în Piața Gării - VIDEO

 

Suporterii CFR Cluj și cei de la Universitatea Craiova s-au luat la bătaie în Piața Gării din Cluj-Napoca, după meciul din weekendul trecut. 

 

Suporterii CFR Cluj așteptau trenul spre Dej, iar cei ai Universității Craiova pe cel spre Alba. La un moment dat, suporterii CFR Cluj au început să se lege de cei ai Universității Craiova și de acolo a izbucnit un întreg scandal. Poliția Transporturi Feroviare a intervenit, dar agenții au fost depășiți numeric și au solicitat intervenția colegilor de la Secția 1, mai ales că suporterii au început să fugă unii după alții spre centrul orașului. 

 

Mai multe echipaje de poliție și jandarmi i-au prins la intrare pe strada Horea, iar suporterii celor două echipe au fost culcați la pământ. 

 

Pentru scandalul provocat, aceștia au fost sacnționați cu amenzi de câte 1000 de lei. 

 

Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova s-a terminat cu scorul de 1-0, golul fiind înscris de Mario Camora (75), cu un şut din marginea careului deviat de Apostol Popov în propria poartă. 

 

CSU Craiova ar fi putut egala, dar a ratat un penalty în prelungiri, şutul lui Gustavo fiind apărat de portarul Giedrius Arlauskis (9+3).

 

Video: Sorin Rus

Comentarii Facebook