Strada Teodor Mihali spartă a doua oară, după asfaltarea din septembrie! Să îi facem vedete pentru EFICIENȚĂ - VIDEO

 

Strada Teodor Mihali, asfaltată în perioada august - septembrie de Primăria Cluj-Napoca, este spartă de E-ON Gaz, după ce în octombrie a fost spartă de Dorel de la Compania de Apă ”Someș”. 

 

Exact in momentele astea strada Teodor Mihali e sparta din nou. De data asta se pare ca de catre cei de la eon. "Lucrarea" are loc in dreptul blocului cu numarul 31-35. Voi face o filmare si trimit. Pana atunci poate se deplaseaza cineva de la voi la fata locului”, ne-a relatat un cititor.

 

În luna octombrie, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au dat vina pe rețeliști pentru că ”au uitat să facă ceva operațiuni”. 

 

Cei de la Compania de Apă ”Someș” spuneau în octombrie că a apărut o avarie. ”Noi ne coordonăm cu Primăria și dacă sunt multe avarii într-o zonă ni se cere să acționăm și noi atunci când se fac asfaltări și să schimbăm conductele. Acolo nu știu să fi fost făcute lucrări de schimbare a conductelor. Probabil din cauza traficului intensiv s-a produs această avarie, care a fost soluționată”, preciza Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someș.

 

Culmea este că avaria de acum a apărut exact în același loc în care a lucrat Dorel de la Compania de Apă Someș. De vină să fie tot traficul?

 

Conform legislației, firmele de utilități trebuie să readucă la starea inițială drumul spart. Aici mai apare o întrebare. Oare cine plătește până șa urmă toate aceste lucrări?

 

Dacă aveți informații care pot deveni o știre și aveți probe, ne puteți scrie pe rubrica ”Fii reporter!” sau pe adresele de email office@stiridecluj.com și investigații@stiridecluj.com.

Comentarii Facebook