Sofer arestat dupa ce a produs, sub influenta alcoolului, doua accidente in 15 minute

Un barbat de 54 de ani din Cluj a fost arestat pentru 29 de zile, dupa ce a provocat in doar 15 minute doua accidente, in care a avariat patru masini.

 

Pe numele lui M. M. Sever Vergeliu, de 54 ani, judecatorii au emis ieri un mandat de arestare pentru 29 de zile. In seara zilei de 8 septembrie, barbatul, aflat la volan pe strada Nicolae Titulescu, nu a respectat distanta regulamentara si a lovit o masina care circula in fata lui. In urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost proiectat într-un altul.

 

Politistii au stabilit ca barbatul, cu aproximativ 15 minute inainte, a condus acelasi autoturism pe strada Ariesului, unde a produs avarierea altor doua autoturisme, dupa care si-a continuat deplasarea spre Titulescu.

 

M. M. Sever Vergeliu a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fapt pentru care a fost condus la UPU, unde i-au fost recoltate doua probe de sange in vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta fiind de 3,05 mg/l alcool in sange.

 

Barbatul este urmarit penal, iar judecatorii au emis pe numele lui, la solicitarea procurorilor, un mandat de arestare pentru 29 de zile.

 

Barbatul a mai avut suspendat anul trecut permisul, tot pentru conducere sub influenta alcoolului.

Comentarii Facebook