Scăpăm de frig? Vezi cum va fi vremea în Transilvania, până la începutul lunii martie


Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada de prognoză 19 februarie - 4 martie.

Astfel, în Transilvania, între 19 și 24 februarie, media temperaturilor diurne va avea ușoare variații de la o zi la alta, urmând a se încadra între 2 și 4 grade, în timp ce minimele nocturne vor avea medii cuprinse între -7 și -4 grade. Apoi vremea se va răci până pe 27 februarie, când în medie vor fi temperaturi maxime de -4...-5 grade, iar media temperaturii minime va coborî sub -12 grade.

Ulterior, vremea se va încălzi treptat, iar regimul termic va reveni în vecinătatea normelor acestei perioade din an. Astfel, se va ajunge în 4 martie la valori termice maxime diurne, în medie, de 2...3 grade și o medie a minimelor nocturne în jur de -6 grade.

Probabilitatea pentru precipitații slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, iar în intervalul 23-25 februarie acestea pot fi local mai importante cantitativ.

Comentarii Facebook