REPLICĂ Kaufland! De Ziua Limbii Române un client nu a fost servit pentru că nu vorbește maghiară

 

UPDATE

 

Kaufland a revenit cu un nou comunicat în care a explicat că angajata nu era în timpul programului când și-a refuzat clientul. Cu toate acestea, comisarii OPC au mers la același punct de vânzare în cursul zilei de vineri, 1 septembrie, și nu au fost serviți nici ei pentru că vorbeau limba română.

 

Regretăm atitudinea angajatei din cadrul magazinului din Odorheiu Secuiesc. Este un comportament de care ne dezicem, Kaufland având o serie de principii care pun respectul față de clienți și amabilitatea pe primul loc. 

 

Vă asigurăm că, potrivit procedurilor interne ale companiei, am demarat deja o investigație și vom lua toate măsurile pentru a evita pe viitor astfel de situații, inclusiv introducerea cursurilor de limba română. Subliniem că, potrivit legii, eventualele măsuri care vor fi decise vor fi confidențiale, deoarece țin de relația angajat-angajator, respectând astfel dreptul la viața privată. 

 

În acest moment, ca urmare a primelor noastre investigații, venim cu o serie de precizări care să contureze contextul în care s-a realizat filmarea. 

 

La ora la care a avut loc discuția filmată la punctul Grill (9:47), programul de lucru cu clienții nu începuse încă, angajata fiind implicată în sarcinile obișnuite de pregătire pentru deschiderea oficială de la ora 10.00. Din acest motiv, casa de marcat nu era încă operațională, iar aceasta nu a putut încheia procedura de încasare, neputând servi astfel clientul și restituindu-i suma. 

 

De asemenea, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcare, reiese că autorului filmului i s-a comunicat orarul de funcționare în prealabil.

 

Acesta a venit la punctul Grill într-un interval de 16 minute de trei ori, înainte de începerea programului, în intervalul 9:31 – 9.47, purtând discuții cu angajata.

 

Încă de la prima vizită, care a durat aproximativ un minut (de la ora 9:31:25 până la ora 9:32:27), clientului i s-a comunicat că programul de lucru nu începuse încă la acea oră și din acest motiv nu putea fi servit. Cu toate acesta, el a revenit a doua oară la ora 9.37 și apoi a treia oară la ora 9.47, când a pornit camera de filmat, înregistrând o reacție ca urmare a unor interacțiuni anterioare.

 

Autorul filmului a omis să precizeze ca filmarea dată publicității este în fapt a treia discuție cu angajata noastră.

 

Cu toate acestea, nu tolerăm un astfel de comportament în relația cu un client în niciunul din magazinele noastre din țară, indiferent de regiune și vom lua măsuri conform regulamentului intern”. 

 

------------------------ 

Reprezentanții Kaufland România au reacționat palid, după ce un client nu a fost servit în Odorheiul Secuiesc pentru că e român și nu vorbește maghiară.

 

Ca urmare a materialului publicat, compania Kaufland România transmite următoarele clarificări și solicită publicarea dreptului la replică după cum urmează:

 

Regretăm situația semnalată și totodată ne cerem scuze. Subliniem că ne delimităm ferm de astfel de comportamente și politica noastră este să oferim servicii de calitate, caracterizate de amabilitate, față de toți clienții, nediferențiat.  

 

Vă asigurăm că facem toate eforturile de a comunica cu toți clienții noștri într-o manieră corectă și instruim periodic angajații pentru a preveni astfel de situații”, au precizat, sec, cei de la Kaufland.

 

Și comisarii OPC au fost refuzați când au cerut produse în limba română la Kaufland Odorheiu Secuiesc. Ce amendă au dat

 

Incidentul a fost făcut public joi, 31 august, de Ziua Limbii Române, sărbătorită de autorități cu fast în toată țara, dar nerespectată de unii. 

 

Eroul incidentului a fost vlogger ”Milițianul”, care a avut parte de un nou incident controversat, în timp ce se afla în Odorheiul Secuiesc.

 

Am o cunoștință care mi-a spus că dacă ajung în Odorheiul Secuiesc și vreu să cer ceva în limba română la Kaufland, la mici, nu te servește, așa că vreau să fac un test, să văd cât e adevăr și cât e legendă”, își începe vloggerul relatarea.

 

Acesta a mers la standul de mici de la Kaufland și i-a cerut vânzătoarei, în limba română, o porție de mici. Aceasta a luat banii, l-a înjurat, după spusele sale, în maghiară, apoi a tastat pe casa de marcat. După câteva minute, în care vloggerul a încercat să îi convingă pe alți oameni de la coadă să îi traducă ce a spus vânzătoarea, aceasta i-a dat banii înapoi și a refuzat să îl mai servească.

 

La un moment dat apare un bărbat, care se recomandă a fi tatăl vânzătoarei, îl ”mustrează” pe autorul filmării că vorbește în română.

 

Este fiica mea și nu știe românește. Nicio problemă, dar măcar dumneavoastră să știți ungurește, că sunteți aici la Odorheiul Secuiesc”, îi spune bărbatul, vizibil iritat, vloggerului Militianul.

 

Nu a fost servit la Kaufland pentru că era român: De ce să învăț ungurește în România? VIDEO

 

Comentarii Facebook