Razii în toiul nopții la Cluj. Polițiștii au vizat localurile și băncile



Polițiștii au efectuat, azi-noapte, o serie de controale pe raza municicpiului Cluj-Napoca.

La data de 17 mai a.c., aproape 60 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, rutiere, precum şi pentru identificarea persoanelor sau a bunurilor urmărite în temeiul legii”, informează IPJ Cluj.

Astfel, între orele 00:00 – 02:30, s-au desfăşurat acţiuni punctuale în zona localurilor publice, a unităţilor bancare, precum şi a altor unităţi asigurate cu pază.

Au fost verificate 62 de obiective asigurate cu pază, impunându-se aplicarea a 5 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată.

Pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au aplicat 4 sancţiuni.

De asemenea, 58 de autovehicule au fost controlate, pentru neregulile constatate la regimul rutier fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale.

Poliţiştii continuă acţiunile pentru descurajarea faptelor antisociale.

Comentarii Facebook