Razie la Oser! Câte amenzi au dat polițiștii



Polițiștii clujeni au efectuat un control, sâmbătă dimineața, la piața de vechituri Oser.


Acţiunea a vizat în principal prevenirea şi combaterea comerţului ilicit, a evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale. De asemenea au fost instituite filtre rutiere la intrarea în municipiul Cluj-Napoca, pentru verificarea autovehiculelor care transportă marfă.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 23 sancţiuni contravenţionale dintre care 6 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 11 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 3 la alte acte normative, în valoare de peste 4.500 lei.

De asemenea, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a bunurilor comercializate fără îndeplinirea condiţiilor legale (produse de artizanat, produse cosmetice, parfumuri, veste reflectorizante, etc.), valoarea totală a acestora fiind evaluată la peste 5.000 lei.

Comentarii Facebook